Cetățean sirian depistat ascuns într-un sac la frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au depistat în urma controlului efectuat asupra unui ansamblu rutier care se deplasa pe ruta Turcia-Ucraina, un cetățean sirian ascuns într-un sac.

În data de 08.11.2024, în jurul orei 07.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 56 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în Ucraina, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, granule din PVC pe ruta Turcia-Ucraina.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, colegii noștri au descoperit ascunsă în interiorul mijlocul de transport, într-un sac, o persoană de sex masculin, în vârstă de 30 de ani.

În cadrul cercetărilor, asupra bărbatului în cauză nu au fost descoperite documente de identitate, acesta declarând verbal că este cetăţean sirian.

În baza protocolului româno-bulgar, șoferul ansamblul rutier și cetăţeanul străin au fost preluați de reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *