În ziua 01 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului producerii accidentului rutier fără încuviințarea organelor de poliție, și au reținut un bărbat de 39 de ani, din București.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 26 iulie a.c., în jurul orei 04:30, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 65B, dinspre Autostrada A1 spre Pitești, cel în cauză ar fi accidentat un bărbat, de 60 de ani, ce se deplasa ca pieton, după care și-ar fi continuat deplasarea, fără a anunța evenimentul și fără a opri la fața locului.
În urma activităților specifice desfășurate de polițiști, a fost identificat autoturismul și conducătorul
În urma activităților specifice desfășurate de polițiști, a fost identificat, atât autoturismul implicat în eveniment, cât și pe conducătorul autoturismului.
După administrarea probatoriului, în ziua de 01 august a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În ziua 01 august a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere în formă continuată, și au reținut doi tineri de 18, respectiv 22 de ani, ambii din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 28 spre 29 iulie a.c., în jurul orei 01:00, cei doi ar fi incendiat trei pubele din plastic din cartierul Trivale, existând pericolul ca incendiul să se propage la autoturismele parcate în apropiere.
După administrarea probatoriului, în ziua de 01 august a.c., cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 35.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 20 de permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
Acțiune pentru reducerea riscului rutier
În ziua de 01 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au desfășurat o acțiune pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive, și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
În urma abaterilor la regimul rutier constatate, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 10.000 de lei, totodată fiind reținute patru permise de conducere și două certificate de înmatriculare.
Toate cele patru permise au fost reținute pentru depășirea limitei de viteză de pe sectorul de drum pe care a fost constatată abaterea, în toate situațiile fiind aplicată măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Una dintre situații a impus și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile, sancțiune ce se aplică începând cu momentul constatării, ca urmare a depășirii regimului legal de viteză cu mai mult de 70 km/h.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 20 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe b-dul Nicolae Dobrin din Pitești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 134 km/h.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de a conduce.
Conducea fără drept și sub influența alcoolului
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 32 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, fiind sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 și 336 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Activități de combatere a delictelor silvice
În ziua de 01 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 49 de ani, din comuna Malu cu Flori, județul Dâmbovița, care conducea o autoutilitară, cu care transporta material lemnos, pe DN 72A, pe raza localității Cetățeni.
Conducătorul mijlocului de transport a prezentat, pentru verificare, un aviz de însoțire, din cuprinsul căruia reieșea că transportă cantitatea de 5,580 mc lemn de foc de esență fag și mesteacăn.
Cu sprijinul specialiștilor silvici, materialul lemnos care se afla încărcat în autoutilitară a fost măsurat și inventiariat, împrejurare în care s-a constatat că în mijlocul de transport se găsea, în plus față de cantitatea justificată cu documente, cantitatea de 0,800 mc de material lemnos.
Ca urmare a celor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar cantitatea de 0,800 mc, nejustificată cu documente, a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Câmpulung.
Mandat pus în executare de polițiști
În ziua de 01 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni au depistat un bărbat de 41 de ani, din Hârtiești, urmărit în baza unui Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgoviște, la data de 27.07.2022.
Cel în cauză este condamnat la un an și patru luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Bărbatul a fost încarcerat.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE