La data de 19.07.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, vătămare corporală din culpă și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Conducea sub influenta alcoolului și a altor substanțe
În cauză s-a reținut faptul că, la data de 19.07.2022, în jurul orei 07.25, fiind sub influența băuturilor alcoolice (1,31 ‰ grame alcool/1000 ml sânge) și a THC-5 (canabis) inculpatul a pierdut controlul asupra direcției de mers a autoturismului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de persoana vătămată, cauzându-i acesteia din urmă vătămări care necesită pentru îngrijire 30-35 de zile de îngrijiri medicale.
În urma percheziției vehiculului condus de inculpat au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 4 țigarete, un ambalaj din plastic ce conține 0,32 grame rezină de canabis, 21 de cartușe de 8 mm și un grinder.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a respins la data de 20.07.2022 propunerea de arestare a inculpatului, dispunând luarea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
La data de 26.07.2022, Curtea de Apel Brașov a admis contestația formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 23 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și I.P.J. Brașov – Serviciul Rutier.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE