Parintele Catalin Dumitrean, singurul preot care în pandemie a tras cot la cot cu sibienii ieșind în stradă, a devenit victima apropiaților săi pe care îi considera ca pe proprii fii.
Sursa foto: Turnul Sfatului
Potrivit surselor, după ce protagoniștii ar fi fost prinși la ,,borcanul cu miere”, părintele Catalin Dumitrean a decis să să desființeze Consiliul Parohial al Bisericii de pe str. Dealului din Municipiul Sibiu.
După ce ,,fiii risipitori” au văzut că nu este loc de întors, se pare că au trecut la șantaj și amenințări în legătură cu evenimente din viața personală a părintelui, apelând la metehne neprincipiale.
Sursa foto: Facebook
În concluzie, ca să nu mai continuăm telenovela, trebuie subliniat că Ziua Online nu intră în jocurile de culise ale celor care mai cu ceva timp în urmă se băteau cu pumnii în piept că apără biserica până la capătul zilelor.
Cu toate că s-a apelat la noi prezetându-ne niște materiale foto aparent trucate, am decis să nu dăm crezare acestor elemente negative, deoarece nu este cazul să ne lăsăm manipulați, cu toate că apelul făcut către noi a ajuns și la alte trusturi de presă locale, cât și naționale.
Peste 30 de oameni necăjiți îngropați de Părintele Catalin
De asemenea, Parintele Catalin a îngropat ,,morții nimănui”, fiii duhovnicești care nu aveau niciun aparținător.
Pe scurt, vorbim de morții din frigiderele de la morgă, adică oameni ai străzii uitați de cruda societate în care trăim.
Singurul preot patriot sibian care în pandemie nu a dat înapoi
Parintele Catalin: ,,Evitați cei care mai puteți vascinarea. Trageți de timp cât puteți, caci in curând șantajul medical și constrângerile vor cădea”. Sursa foto Turnul Sfatului
Trebuie subliniat faptul că în plină PANDEMIE, acesta intra des ca să ridice moralul pacienților internați la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, dându-l pe Hristos ca medicament sigur de supraviețuire.
Când ieșea din saloanele bolnavilor de Covid, fără nicio temere că ar putea muri, nimeni din apropiații săi nu se arătau îngrijorați, probabil din cauză că erau ocupați cu datul năvală la ,,borcanul cu miere”.
Masă caldă pentru săraci dată de Parintele Catalin
Acesta este Părintele Catalin blamat de acei oameni care în urmă cu ceva timp erau profilul românului care când prinde momentul te trădează, orgoliile și lipsa avantajelor depășind chiar și limita bunului simț.
Catalin Dumitrean preotul care s-a implicat cu faptele în pandemie
Video Parintele Catalin
Cătălin Dumitreanu alături de oamenii nevoiași oferind o masă caldă
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ANCHETE JURNALISTICE
ZIUA ONLINE mereu prezentă la datorie!