Laurentiu Boanta fiul consilierei locale din comuna Șelimbăr Daniela Meitescu, are probleme cu legea din cauza traficului de droguri.
Puștiul a călcat strâmb căutând o modalitate ușoară de a face bani ilegal prin traficul de droguri.
Potrivit surselor, ideea i-a venit după câți bani cheltuia pentru propriul consum.
În speță, doi sibieni și un clujean sunt acuzați de procurorii DIICOT de trafic de droguri, aceștia fiind condamnați la finele lunii iulie de Tribunalul Bistrița-Năsăud la pedepse cu suspendare.
Modul de operare al infractorilor
Cei trei s-au gândit să câștige bani vânzând droguri, mai ales că doi dintre ei erau deja consumatori de cannabis.
Droguri aduse din Spania
Pentru asta au făcut ”comandă” în Spania, iar coletul a fost trimis în Bistrița, prin intermediul unei firme de transport.
La Bistrița au întâmpinat niște probleme pentru a intra în posesia coletului și s-au dat de ceasul morții ca să rezolve problema.
Filați de oamenii legii
Celor trei traficanți nu le-a trecut nicio secundă prin cap că sunt filați de oamenii legii, adică de trei procurori DIICOT și polițiști din cadru SCCO.
Cine sunt traficanții din Sibiu?
Cei doi sibieni care au fost arestați sunt Sitea Sebastian și Boantă Laurențiu fiul doamnei consilier local din partea USR doamna Meitescu Daniela care în 2024 speră să prindă fotoliul de primar.
Ce a spus fiul doamnei consilier local
,,Laurențiu Boantă le-a spus anchetatorilor că s-au gândit la “afacere”, după ce prin intermediul unui prieten (care între timp ar fi plecat în Norvegia și ar fi o persoană cu dizabilități aflată în scaunul cu rotile) că, din cauza problemelor de sănătate a devenit consumator al drogului cannabis”.
Sala de fitnes paravanul traficanților din Cluj?
,,Drogurile le procura de la numitul ”Flo” din Cluj-Napoca, persoană care deține o sală de fitness, unde amicul celor doi sibieni efectua recuperare medicală”.
Next level – Din consumatori traficanți de droguri
Astfel, cei doi l-au cunoscut pe Sigartău Leon, de la care ulterior, în perioada cuprinsă între vara anului 2020 și luna martie 2021, ar fi achiziționat diferite cantități de cannabis.
Cantitatea achiziționată era de aproximativ 20 de grame de fiecare dată, plătindu-i acestuia suma de 50-60 de lei pe gram.
Apoi au aflat că Sigartău are rude în Spania, astfel că Sitea și Boantă s-au gândit să se aprovizioneze de acolo.
Sibianul Boantă Laurențiu capul răutăților?
Inițial, inculpatul Sigartău Leon a refuzat, însă la insistențele inculpatului Boantă Laurențiu (telefonice, dar și cu ocazia unei întâlniri care a avut loc în apropierea orașului Aiud în cursul lunii ianuarie-februarie 2021) a acceptat.
Coincidență sau nu? – Nașul lui Boantă deține o firmă de transport în Spania
Inculpatul Sigartău Leon a declarat că pentru a-l determina să procure drogurile, inculpatul Boantă Laurențiu l-a asigurat că se va ocupa personal de ridicarea drogurilor după ce acestea vor ajunge în România.
În acelaşi sens i-ar fi comunicat că vor câștiga sume importante de bani și că îi va reveni și acestuia (inculpatului Sigartău Leon) o parte din banii rezultați din vânzarea drogurilor, solicitându-i să procure o cantitate cât mai mare”, au arătat procurorii DIICOT în rechizitoriu.
Drept urmare, Sigartău a luat legătura cu concubinul mamei sale, rezident în Spania, și i-a propus să trimită în țară drogurile solicitate.
Inițial, bărbatul a refuzat, însă apoi a acceptat înțelegerea, iar undeva pe la jumătatea lunii martie a anului trecut a expediat în România, mai precis la Bistrița, conform înțelegerii, un colet cu marfa solicitată.
Astfel, pe 23.03.2021, cei trei s-au deplasat la Bistrița, pentru a intra în posesia coletului pe care era trecut un număr de telefon.
Mașina doamnei consilier Meitescu Daniela implicată în trafic de droguri?
Potrivit https://gazetadecluj.ro ,,Inculpatul Sigartău Leon s-a deplasat singur, iar inculpații Boantă Laurențiu și Sitea Sebastian s-au deplasat împreună, cu autoturismul proprietatea mamei inculpatului Boantă Laurențiu.
Urmează demisia de onoare din partea doamnei Meițescu Daniela?
După rușinea pe care a creat-o partidului, potrivit surselor USR Șelimbăr – Sibiu, aceștia susțin că fosta candidată la fotoliul de primar al comunei Șelimbăr ar fi onorabil să-și prezinte demisia, asta pentru a nu păta imaginea unui partid imaculat.
Ce spun reprezentanții IPJ Sibiu
Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, la data de 21 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Bistrița Năsăud pe numele a doi sibieni în vârstă de 24, respectiv 25 de ani.
Închisoare cu executare pentru fiul doamnei Daniela Meitescu
Sibienii au fost condamnați la executarea pedepselor de 3 ani și 8 luni, respectiv 4 ani și 5 luni de închisoare.
Aceștia au fost găsiți vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Dosare:
https://portal.just.ro/112/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11200000000081937&id_inst=112
https://portal.just.ro/112/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11200000000082627&id_inst=112
https://portal.just.ro/112/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11200000000081934&id_inst=112
https://portal.just.ro/112/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11200000000083234&id_inst=112
https://portal.just.ro/33/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11200000000081934&id_inst=33
https://portal.just.ro/112/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11200000000084038&id_inst=112
https://portal.just.ro/112/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11200000000085013&id_inst=112
https://portal.just.ro/112/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11200000000085734&id_inst=112
https://portal.just.ro/112/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11200000000086553&id_inst=112
https://portal.just.ro/33/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=3300000000073460&id_inst=33
https://portal.just.ro/33/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11200000000081933&id_inst=33
Un mic istoric:
Campanie mascată la Șelimbăr începută de doamna Daniela Meitescu?
USR Selimbar se joaca de-a politica – Marius Grecu cheamă formațiunea politică în instanță
Spune nu drogurilor!
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE