Salvatorii au avut un sfârșit de săptămână solicitant la nivel național, perioadă în care au gestionat 5.243 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în 4.196 de situații.
Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 451 de incendii, precum și în alte 576 de intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 20 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În urma acestor evenimente, șase persoane și-au pierdut viața.
De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 55 de persoane aflate în dificultate.
În perioada de referință, au fost transmise 25 de mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care 23 de mesaje privind prezența animalelor sălbatice, 1 mesaj privind producerea unui incendiu și 1 mesaj privind o avertizare meteorologică.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE