În timp ce PNL pierde teren din cauza inconpetenților din partid, Raluca Turcan a venit la Rășinari cu speranța de a scoate în fața opiniei publice programul ,,Masa la școală”, doar naivii crezând într-un astfel de proiect.
Discriminarea micuților paravan pentru campania electorală?
Lauda pe rețelele de socializare vis-a-vis de acest proiect că ar fi luptat ani de zile, ar fi apreciată dacă nu ar fi vorba de discriminarea celor mici.
Dacă realitatea ar fi pozitivă, așa cum este prezentată de doamna Turcan, copiii din toate localitățile ar primi mâncarea la fel cum este prezentată în ședința foto.
Publicația Ziua Online este de acord și apreciază astfel de acțiuni, doar că realitatea din teren este alta și una crudă, cu mâncare mucegăită, mai exact sub orice critică.
Mâncarea prezentată fără ședința foto a doamnei Raluca Turcan
De ce este atât de important acest sprijin în vederea reducerii abandonului școlar în contextul în care avem parte de astfel de „evenimente” doar când apare un politician? Ne întoarcem în epoca de aur ( Ceaușescu)?
,,Greutatea” vine cu îmbogățirea firmelor de casă?
,,Cât de greu a fost sa reușim cu acest program, atât de bun pentru copiii noștri!
Și încă nu a ajuns în toate școlile din România… In comuna Rășinari, copiii sunt incantați, părinții sunt multumiți!”, spune Raluca Turcan.
Mesajele părinților ,,mulțumiți”.
Raluca Turcan și parada modei printre copii
Jos labele de pe copiii noștri – Raluca Turcan parada modei printre cei mici
Video:
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE