Lansarea noii ediții a cărții „Al doilea sex” de Simone de Beauvoir

Miercuri, 18 mai 2022, la ora 18:30, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, va găzdui lansarea noii ediții a lucrării „Al doilea sex” de Simone de Beauvoir, carte emblematică a mișcării feministe și a gândirii filosofice moderne. Cu acest prilej, se vor afla în dialog Mihaela Miroiu, teoreticiană feministă și militantă pentru drepturile omului și Radu Vancu, poet, prozator și universitar sibian.

Evenimentul este organizat de Editura Humanitas și Librăria Humanitas Constantin Noica Sibiu. Cele două volume, „Al doilea sex. Faptele și miturile” și „Al doilea sex. Experiența trăită”, au fost publicate recent la Editura Humanitas într-o nouă ediție, cu traducere şi note de Marieva Ionescu și Elena Ciocoiu (vol. I) și Iuliana Glăvan și Cristina Balinte (vol. II).

O anatomie a femeii care e un studiu de statură și proporții clasice, istoric, psihologic, fiziologic, social și sexual, precum și un comentariu cât se poate de pătrunzător asupra dualității rolului ei. Căci pe fundalul proiecției idealiste a femeii independente există realitatea conflictului «între revendicarea fundamentală a oricărui subiect care se afirmă întotdeauna ca element esențial și exigențele unei situații care o fac să fie un element neesențial».” — Kirkus Reviews (https://facebook.com/events/s/mihaela-miroiu-in-dialog-cu-ra/394439235888942/)

Publicul este invitat la eveniment miercuri, 18 mai 2022, la ora 18:30, în Foaierul bibliotecii publice sibiene (str. George Barițiu, nr. 7, sediul nou, parter).

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *