Medic, șef de secție de la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, cercetat pentru luare de mită

Prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicită să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În data de 26 octombrie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor de la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, au fost efectuate percheziţii la două locaţii de pe raza municipiului Sibiu. Percheziţiile au fost dispuse în legătură cu săvâşirea unor fapte de corupţie de către un medic, şef de secţie în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale faţă de suspect cu privire la săvâşirea a 9 infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 6 din Legea 78/2000, infracţiuni constând în aceea că în perioada februarie-iulie 2023, acest medic, şef de secţie în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Gheorghe Preda”, a primit sume de bani cuprinse între 200 şi 500 lei precum şi produse alimentare şi nealimentare, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuţiile sale de serviciu, respectiv acordarea actului medical în domeniul psihiatric.

În prezent la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu se efectuează audieri ca urmare a punerii în executare a mai multor mandate de aduce emise de procuror.

Menţionăm că dosarul penal a fost înregistrat în urma unui apel la Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806.

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupție Sibiu şi Vâlcea, având şi suportul tehnic al Direcţiei Generale Anticorupție – Structura Centrală şi IGPR Direcţia Operaţiuni  Speciale.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: http://www.medicina-psihiatrie.ro

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

Sursa foto: http://www.medicina-psihiatrie.ro

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

4 răspunsuri

  1. Rusine sa VA fie JUSTITIE de C… T Am fost si EU jefuit in 09.12.2022 de 5300ron o bratara de aur de aprox 10gram si un inel barbatesc Din acea data justitia Se face CA ploua, Politia la fel, cu cit CA leam dat persoana suspect Ei Trb sa verifica 4 camerei in Selimbar Dar ei sint cu hoti, cu TILHARI Rusine procurorii lor si politiei Selimbar

  2. . De evitat consult cardiologie Dr Ana Maria Mitrica!Pacient diagnosticat anterior cu cardiopatie ischemica ( nu am aratat documente diagnostice dnei Dr.,fiind interesati de diagnosticul ei),posibil infarct miocardic apoi,avand in vedere analizele markeri cardiac.Consult superficial,super rapid de catre cardiolog Dna Dr Ana Maria Mitrica cardiolog cu diagnostic doar de inceput de HTA.Degeaba s a plans de dureri retrosternale,dureri de gambe,lipsa de aer la efort.multi.Cateva saptamani mai tarziu persoana a suferit infarct miocardic, aproape mortal.La toate simptomele descrise ,dr Ana maria Mitrica cardiologie nu a comentat ceva, nici macar nu a incercat un raspuns, doar a întrerupt relatarea.Sec si rece.Precum doamna cu coasa Evitati daca daca doriti sa aveti mai multe sanse la viata

  3. De evitat consult cardiologie Dr Ana Maria Serban . !Pacient diagnosticat anterior cu cardiopatie ischemica ( nu am aratat documente diagnostice dnei Dr, fiind interesati de diagnosticul ei),posibil infarct miocardic apoi,avand in vedere analizele markeri cardiac.Consult superficial, rapid de catre cardiolog Dna Dr Ana maria Serban, cu diagnostic doar de inceput de HTA.Degeaba s a plans de dureri retrosternale,dureri de gambe,lipsa de aer la efort.Cateva saptamani mai tarziu persoana a suferit infarct miocardic, aproape mortal.La toate simptomele descrise ,dr Ana maria Serban cardiologie nu a comentat ceva, nici macar nu a incercat un raspuns, Amabila,afabila, insa diagnostic gresit,pe bani multi.Nu respecta pacientul, intrat cu aproape o ora intarziere fata de ora programarii.Evitati daca daca doriti sa aveti mai multe sanse la viata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *