În timp ce administrațiile din toată țara se laudă că taie din cheltuieli și reduc „specialii” din aparatul bugetar, la Cisnădie sub conducerea USR-istului Mircea Orlățan, pare că regula este invers.
Cine are pensie specială, primește și o funcție specială, nu?
Potrivit unor surse din interiorul primăriei Cisnădie, fostul ofițer DGA Sibiu Mircea Susai, pensionat pe o leafă de invidiat, ar urma să fie ,,uns” miercuri în funcția de șef al Poliției Locale Cisnădie după, ce, gurile rele spun că subiectele au fost ,,măsluite”.
De ce spunem asta?
Pe principiul eu centrez eu dau cu capul
Surse locale spun că totul s-a făcut cu „binecuvântarea” primarului USR Mircea Orlățan și a consilierului său personal, Claudiu Ștefan, care ar fi reușit o adevărată „acrobatică administrativă” pentru a-l aduce pe fostul ofițer DGA în oraș.
Asta după ce, potrivit acelorași surse, planul inițial era ca acesta să ajungă la Cristian, dar ar fi fost „detensionat” de acolo după mai multe conflicte și scandaluri interne.
Ironia sorții
Acest Claudiu Stefan ar fi plecat din Cristian acuzând că a fost agresat fizic de fostul primar al localității, un bărbat trecut bine de 70 de ani.
Episodul, relatat cu umor amar de unii martori, a devenit deja o legendă județeană.
Angajare pe funcția de consilier al primarului după pus pe funcție
Între timp, la Cisnădie, primarul Orlățan pare să ignore complet mesajul de austeritate transmis de oameni precum Ilie Bolojan, care taie posturi și bugete fără milă.
În schimb, administrația USR de la poalele Măgurii Cisnădiei se dovedește generoasă cu „specialii”, chiar și când aceștia vin cu un istoric de conflicte și controverse.
„Funcția de șef al Poliției Locale trebuia să fie pentru cineva din sistem, dar tânăr, implicat, nu pentru un pensionar cu pensie specială. Asta e bătaie de joc față de toți cei care muncesc pe salarii mici și plătesc taxe”, spun revoltați unii angajați ai primăriei Cisnădie sub protecția anonimatului.
Cisnădie transformat în ,,Micul Regat” de Orlățan&Ștefan
Cu o administrație locală care pare să joace după propriile reguli, Cisnădia devine exemplul perfect de „mic regat” local, unde legea bunului simț e înlocuită de relații, favoruri și reciclarea vechilor figuri din sistem.
Și în timp ce Bolojan taie, Orlățan numește după bunul plac?
Într-o Românie care pare împărțită între cei care reformează și cei care recompun vechile rețele, Cisnădia tocmai și-a ales tabăra.
Atâta timp cât concursurile date în fața celor care îi numesc și îi aleg, teoretic, corupția se vede cu ochiul liber, sau, vorbim de o ,,rezolvare” a fostului primar cât și a dușmanilor prin mijloace cunoscute doar de dânșii.
Revenim cu detalii:
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!
