Postul de consilier local o sinecură politică la Sibiu

Politica nu are principii ci numai interes, iar sub această sintagmă încercăm să analizăm activitatea politicienilor din Municipiul Sibiu.

Activitatea consilierilor locali din Sibiu

În articolul de azi vom încerca să analizăm activitatea consilierilor din cadrul Consiliului Local Sibiu.

Consiliul local Sibiu are in componența sa 23 de membrii, respectiv 9 consilieri PNL, 8 consilieri  FDGR, 4 consilieri USR și 2 consilieri PSD.

După cum putem observa, cei mai numeroși sunt consilierii locali ai PNL-ului.

Pentru a vedea activitatea consilierilor locali, care printre altele au obligația legală de a avea inițiativa și hotărăsc în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale, nu ramane decât să ne uitam în rapoartele de activitate ale acestora.

Raportul de activitate al fiecarui consilier local este o obligație de serviciu (a se vedea in acest sens Codul Administrativ) la fel cum este și obligația de a avea inițiativa (adica de a formula si depune proiecte de hotarare de consiliu local)

Verificand rapoartele de activitate ale consilierilor locali afișate pe pagina de internet a Primariei Sibiu la adresa https:/sibiu.ro/consiliu/rapoarte_consilieri

De exemplu, unii consilieri PNL, majoritari în Consilul Local Sibiu nu au inițiat în anul 2021 niciun proiect de hotarâre de consiliu local, ci au făcut câteva comentarii la niște proiecte de hotărâre, adică s-au certat puțin cu colegii de ochii lumii.

Precizăm faptul că pentru asta au luat o mulțime de bani în anul 2021.

Împreuna, cei 9 consilieri PNL au inițiat 6 proiecte de hotărâre de consiliu local.

Hotărâri copy-paste la Sibiu marca Dăncilă

Unele rapoarte ale consilierilor locali sunt copy-paste, aceștia neștiind nici macar faptul ca legea 215/2001 a fost abrogată prin OG 57/2019.

A se vedea cazul consilierului local PNL Corina Simona Dancila (o fi neam cu fostul prim ministru?)

Rușinos, nu?

Alți conslieri au formulat pe grupuri proiecte de hotărâre, cum e cazul consilierilor USR (4 la număr) care împreună pentru anul 2021 au inițiat 7 proiecte de hotărâre de consiliu local, adică nici măcar două pe cap de consilier.

Nici FDGR-ul nu stă mai bine, consilierii Forumului Democrat al Germanilor în numar de 8, în anul 2021 au inițiat în comun un număr de 5 proiecte de hotărâre de Consiliu Local, adică nici măcar un proiect de hotărâre pe cap de consilier într-un an.

Mitul seriozității germane pe cale de dispariție?

Din nefericire, putem observa că s-a dus cu mitul german legat de seriozitatea germană si cultul muncii acestora.

Se pare că acești consilierii FDGR sunt mult mai leneși decât ceilalți.

Trebuie luat în calcul că un consilier local primeste 10% din salariul primarului Astrid Fodor pentru o ședință de consiliu local la care participă.

PSD în ,,moarte clinică” la Sibiu

În Consilul Local Sibiu, consilierii PSD sunt inexistenți, putem spune că au murit politic, probabil se pot desființa.

Din nefericire nu au absolut nimic de prezentat, decât gargară politică și bineînțeles au făcut act de prezență.

După cum putem observa dragii noștri cititori, toți consilierii locali au fotolii calde și plătite binișor în afara de indemnizația pe care o primesc că participă la ședintele de consiliu local, aceștia făcând parte din consiliile de administrație ale instituțiilor deconcentrate din subordinea consiliului local.

În concluzie, acolo unde sunt doar interese și iese banul gros, e trai pe vătrai, dar toate astea în materialele ce vor urma.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *