Prima ședință a grupului tehnic de lucru pentru elaborarea planului de măsuri necesare reformării asistenței medicale primare

Astăzi a avut loc prima ședință a grupului tehnic de lucru pentru elaborarea planului de măsuri necesare reformării asistenței medicale primare.

Dezvoltarea serviciilor de asistență medicală primară, atât preventive cât și curative, creșterea accesului populației la acest tip de servicii, reducerea birocrației și o politică pe termen mediu privind dezvoltarea resurselor umane în asistența medicală primară reprezintă condiția esențială pentru asigurarea accesului universal la servicii de sănătate.

Prima ședință a fost condusă de Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila iar grupul tehnic este coordonat de doamna secretar de stat conf. dr. Adriana Pistol și include alături de reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reprezentanți ai Societății Naționale de Medicină de Familie, ai comisiei consultative de medicină de familie a Ministerului Sănătății, reprezentanți ai organizațiilor pacienților cu boli cronice sau cu activitate relevantă în activitățile de prevenție.

Grupul de lucru se va întruni săptămânal pentru a analiza documentele realizate pentru fiecare din obiectivele menționate și va apela în funcție de necesități și la alte organizații sau persoane cu expertiză în domeniu.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *