Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu, din care fac parte Municipiul Sibiu și alte 9 localități din jurul acestuia (orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și comunele Șelimbăr, Cristian, Șura Mică, Roșia, Șura Mare, Sadu și Poplaca), continuă demersurile pentru crearea unui sistem de transport public care să le conecteze mai bine, îmbunătățind mobilitatea locuitorilor într-un mod mai prietenos cu mediul decât utilizarea autovehiculului personal.
În paralel cu proiectul de achiziție a 36 de autobuze electrice și a stațiilor de încărcare a acestora depus spre finanțare din PNRR, consultantul contractat de ADI Transport Metropolitan Sibiu studiază opțiunile și modalitățile optime de extindere a transportului public la nivelul zonei alcătuite din cele 10 localități menționate.
Elemente importante în această analiză sunt opinia și nevoile locuitorilor. În perioada 28 iulie – 30 august, în fiecare localitate, se va aplica un chestionar care să indice obiceiurile de deplasare și sugestiile beneficiarilor transportului public.
Chestionarul dedicat locuitorilor Municipiului Sibiu este disponibil pe site-ul pagina principal[ a site-ului sibiu.ro: Chestionar ADI Transport Metropolitan
Primăria Sibiu încurajează cetățenii să acorde 7-10 minute pentru completarea acestuia în format electronic. Pentru cei care nu utilizează mijloacele electronice, chestionarul este disponibil la cerere la ghișeele din sediile Primăriei și cele ale Direcției Fiscale de pe str. Turismului.
Sibienii vor fi rugați să ofere anonim următoarele informații:
- Ce moduri de deplasare utilizează în diversele tipuri de activități zilnice și cât de des
- Cât plătesc lunar pentru transportul public și cât pentru deplasarea cu mașina
- Cât de aproape este stația de autobuz de locuință
- Problemele cu care se confruntă în utilizarea transportului public
- Gradul de satisfacție cu privire la sistemul de transport public, precum și sugestii de îmbunătățire a acestuia
- Localitățile învecinate spre care ar avea nevoie să se îndrepte cel mai des
- Motivele care i-ar determina să utilizeze/să utilizeze și mai mult transportul public.
NU UITA, parerea sibienilor contează!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE