Reținut după ce a condus fără permis și a produs o tamponare

La data de 6 ianuarie, în jurul orei 10,45, în municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul General Vasile Milea, spre Șelimbăr, nu a păstrat distanța de siguranță față de un autovehiculul oprit în coloană la culoarea roșu a semaforului electric instalat la intersecția cu strada Luptei, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autovehiculul din față.  

Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat valoarea de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu, sub  supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *