Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu efectuează cercetări într-un dosar penal în care 6 persoane (5 de sex masculin și una de sex feminin), cu vârsta cuprinsă între 16 și 26 de ani, toate din municipiul Sibiu, sunt cercetate penal sub aspectul săvârșirii, în perioada 30.10.2021 – 16.06.2022, a 8 infracțiuni de furt din societăți comerciale și, la data de 09.06.2022, a unei infracțiuni de tâlhărie.
Faptele au fost comise în municipiul Sibiu, din diferite societăți comerciale (hypermarket).
În urma probatoriului administrat la data de 29 iunie a.c., împotriva bărbatului de 26 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii a 4 fapte de furt și a infracțiunii de tâlhărie (la data de 9 iunie, a agresat un angajat al societății comerciale din care a sustras bunuri). Ieri, 30 iunie, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
La data de 30 iunie, în urma probatoriului administrat, alți doi tineri, în vârstă de 16 și 20 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Sibiu, fiind cercetați penal sub aspectul săvârșirii mai multor fapte de furt, iar minorul de 16 ani și pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În cursul acestei zile, cei doi reținuți vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările în acest dosar continuă.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE