Despre domnul Roman Cristian, fost înalt funcționar public, de două ori secretar de stat atât în guvernul Cioloș cât și în vestitul guvern al Vâlceanului Florinel Câțu ( zeul vaccinului ) s-a tot scris.
Cine este necunoscutul Bazarâncă Vasile?
Bazarâncă Vasile a fost un tânăr dezghețat la minte ( așa spun cei care l-au cunoscut ), tânăr absolvent al celui mai năbădăios liceu din Râmnicu Vâlcea- Colegiul Energetic.
Bazarâncă Vasile ăsta a fost un mare brigadier la vremea lui, adică făcea parte din Brigada Zăvoi care erau fanii echipei de handbal feminin CSM Oltchim.
Botezul lui Bazarâncă
Din surse neverificate, cu ocazia unei petreceri a vestitei Brigăzi, mai în glumă sau mai în serios, tânărul dezghețat la minte a fost ,,blagoslovit” de către unul dintre participanți:
,,în numele Tatălui, al Fiului și Drumul Sibiului „
Bazarâncă Vasile a luat în serios îndemnul și a urcat spre Sibiu, cum era prea fraged și delicat, un pic romantic a ales să devină student, la litere.
Cum a dispărut Bazarâncă?!
Bazarâncă Vasile, tânărul dezghețat la minte, ajuns la Facultatea de litere din Sibiu, unde a aflat cu uimire despre conceptul de metaficțiune, dezvoltat de către Lucian Blaga ( metaficțiunea asata din câte am înțeles e atunci când la maturitate îti propui să-și revizitezi sațiul formării tale prin raportare la vârsta copilăriei).
Ce să vezi tânărul dezghețat la minte a ales să fie Harap Alb și a plecat către Verde Împărat să-i ia fata de nevastă.
Acum în viață nu e ca în basme, Verde Împărat, era cam portocaliu ( pdl-ist ) și nu era chiar împărat ( își zicea el așa la câte un chef, între cunoscuți ) era secretar de comună la Blăjel, dar avea prieteni puternici, portocalii și ei.
Acuma ori Verde/Portocaliu Împărat/secretar, văzuse Filmul Nașu, ori în clanul Portocaliilor așa era cutuma că săracul Bazarâncă a trebuit să renunțe cu regret la numele său de familie ( ca să fie bine și să nu fie rău ) și uite așa a apărut Roman Cristian Vasile .
Metamorfoza – Ceva nu a mers prea bine cu transformarea
Regretele pentru renunțarea la numele strămoșilor a ieșit la suprafață într-un interviu cu ocazia numirii domnului Cristian Roman în calitate de prefect al Sibiului când împărtășea tuturor celor care vor să-l audă că modelul său în viață a fost bunica sa. https://www.oradesibiu.ro/2016/03/12/foto-noul-prefect-al-sibiului-a-depus-juramantul-e-prieten-cu-hagi-si-modelul-lui-in-viata-este-bunica/
Cu ursul din basm s-a întâlnit ceva mai târziu, când Bazarâncă era doar Cristian Roman.
S-a cam făcut de rușine , și domnul chestor Ivancea și medicul Dan Farcaș au susținut în presă că Cristian Roman l-a cam făcut de râs pe tânărul Bazarâncă cel dezghețat la minte și a mințit rău de tot.
Dreptul la replică al Chestorului Tiberiu Ivancea
În urma articolului publicat de Turnul Sfatului, care are la bază interviul pe care Cristian Roman, fost prefect al județului Sibiu, l-a susținut la TSTV Chestorul Ivancea declară următoarele:
Ceea ce susține fostul prefect referitor la schimbarea din funcție a inspectorului șef, nu numai că afirmațiile acestuia nu sunt adevărate, dar denotă ignoranța acestuia față de modul în care funcționează o instituție despre care afirma că o coordonează.
Pentru a clarifica acest aspect, ocup în continuare funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu fiind detașat pe o perioadă de maxim 6 luni în cadrul IGPR, detașare care s-a făcut așa cum prevede legea cu acordul meu.
Ceea ce doresc să subliniez este faptul că, fostul prefect, domnul Cristian Roman, dezinformează în mod voit opinia publică prin transmiterea unor informații nereale.
Este regretabil faptul că și acum după ce nu mai îndeplinește funcția de Prefect, domnul Roman, prin declarațiile pe care le face consideră că dânsul a acționat ireproșabil, iar toți ceilalți au acționat greșit, ignorând astfel concluziile rapoartelor de control.
Dreptul la replică al domnului doctor Dan Fărcaș director interimar la aceea dată la DSVSA Sibiu
În urma articolului publicat de Turnul Sfatului , care are la bază interviul pe care Cristian Roman, fost prefect al județului Sibiu, l-a susținut la TSTV.
Dl. Prefect nu intelege legislatia tehnica, este regretabil ca s a hazardat intr un amestec de tehnic si politic, incriminand persoane si institutii care nu au avut nici un beneficiu material sau de imagine din acest eveniment nedorit.
Este absurda legatura intre “rezultatul alegerilor”, persoane si existenta unei situatii de urgenta cu un animal salbatic intr un oras si discreditarea fara temei a unor persoane si institutii.
Nu am inteles logica politica a D-lui Prefect intr-o problema tehnica ce tine de legislatie, proceduri si oameni calificati in domenii diferit Regretabil este ca dupa retragerea dansului denigreaza oameni cu care a colaborat in perioada mandatului si fata de care avea toate parghiile legale sa actioneze pentru demiterea lor in momentul in care a fost nemultumit de activitatea acestora.
Grav este ca la sugestia unor oameni cu experienta si expertiza in domeniul animalelor salbatice, solutiile acestora au fost trecute cu vederea si au ramas doar la nivel de discutii nematerializate in forme legale care sa impiedice parerea,presupusul si intuitia intr un domeniu dificil si anume contactul unui pradator cu cetatenii unui oras.
Consideram ca denigrarea si politizarea nu va genera solutii solide in situatii neprevazute ci doar specialisti calificati pot emite baza de plecare a unor proceduri asemanatoare cu cele existente in tari care se confrunta cu asemenea situatii si vom exemplifica doar Canada.
Cristi Roman mai păstrează ceva din Bazarâncă ?
Gurile rele din Râmnicu Vâlcea șușoteau că tânărul dezghețat la minte, Bazarâncă al nostru, ar fi fost cu Brigada nu atât din dragoste pentru handbalul feminin cât mai mult din admirația lubrică pentru echipamentul jucătoarelor, toate fiind fete frumose și atletice.
Că o fi așa sau nu nu putem știi dar stimatul și onoratul Cristian Roman Vasile ce să vezi a pozat-o pe Olguța Vasilescu, sportivă și ea, centură neagră la karate în stilul Shotokan-Fudokan.
Domnul Fotograf ăsta a pozat o femeie, o doamnă care ce să vezi i-a jignit sensibilitatea că stătea crăcită, zice el , în pantaloni nu în fustă, în fața pudibondului.
O fotografie realizată de fostul prefect de Sibiu, Cristian Roman, actual manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, a devenit viral: personaj principal al imaginii este ministrul Lia Olguța
Bazarâncă și diferența dintre România și Marea Britanie
Fotografia cu Olguța Vasilescu a fost publicată și realizată în luna aprile 2018, luna iunie 2018 în cadrul unei ediții a emisiunii Observator era publicată următoarea știre.
Decizie drastică în Marea Britanie.
Realizarea de fotografii sub fustele femeilor, în secret, va deveni infracţiune ce poate fi pedepsită cu până la doi ani de închisoare, informează The Guardian.
Ministrul britanic al Justiţiei, Lucy Frazer, a confirmat vineri că guvernul va susţine legea prezentată de un parlamentar democrat, Wera Hobhouse, care va scoate în afara legii această practică.
În unele cazuri, în Anglia şi Ţara Galilor, cei condamnaţi pentru fotografierea în secret sub hainele unei persoane vor fi trecuţi în registrul autorilor de infracţiuni sexuale.
Acest comportament este, momentan, judecat fie ca voaierism, fie ca indecenţă.
Rușinică Bazarâncă – Consiliul Județean și Prefectura Sibiu în moarte clinică
Așteptăm ca cele două instituții să publice certificatul de absolvire al Cursului care îi permitea domnului Roman Cristian Vasile aka Bazarâncă să participe în anul de grație 2017 la concursul pentru ocuparea postului de director al Spitalului de Pneumoftiziologie ca un tânăr dezghețat la minte .
Vă punem la dispoziție un certificat de absolvire a acelui curs , care ce să vezi a durat doar trei luni , cum prevede legea.
Adică domnul Roman Cristian Vasile aka Bazarâncă care ne-a aburit în CV că a durat cursul 6 luni sau a minciunit că s-a înscris în aprilie 2017 la a curs și s-a înscris numai DUPĂ 3 LUNI sau s-a înscris în aprilie 2017 și nu a luat nota cinci la examenul de absolvire al cursului EXAMEN CARE CONSTA ÎN PREZENTAREA UNUI PROIECT DE MANAGEMENT AL UNUI SPITAL , ADICĂ PROIECTUL ĂLA AL LUI CĂRUIA COMISIA DE CONCURS PENTRU POSTUL DE DIRECTOR AL SPITALULUI DIN SIBIU I-A DAT NOTA 09,20 A LUAT SUB CINCI LA ABSOLVIREA CURSULUI.
Vom revenii cu năzbâtiile domnului Roman Vasile Cristian aka Bazarâncă și sperăm să le savurâm împreună.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE