În data de 22.03.2023 a început o dispută între Asociația de Luptă Antidrog (AMA) și Agenția Națională Antidrog (ANA) pe rețelele de socializare.
Totul a început după ce ANA a postat un mesaj pe rețelele de socializare prin care susținea că cei ce folosesc legitimații AMA să fie reclamați la 112.
Potrivit Agenției Naționale Antidrog, ,,Legitimația din imagine NU este emisă de Agenția Națională Antidrog sau de altă structură a Ministerului Afacerilor Interne!
Legitimația pe care o contestă ANA
Dacă întâlniți persoane care prezintă o astfel de legitimație și se recomandă ca având calități oficiale în domeniul antidrog, vă rugăm sa sunați la numărul unic de urgență 112, pentru a semnala acest fapt”.
112 soluția
În concluzie, persoana care observă că cineva se legitimează cu o astfel de legitimație de tip AMA, este sfătuită să apeleze numărul unic de urgență 112, deoarece, se pare că această asociație nu are dreptul să emită astfel de documente.
În replică, reprezentanții AMA doresc să arate că ANA ar fi încercat să denigreze asociația și că toate legitimațiile emise de aceasta sunt legale și respectă toate cerințele legale, cu atât mai mult că sunt aproximativ 15.000 de membrii în țară.
Dreptul la replică dat de AMA Antidrog
În urma acestei postări acide, probabil au fost inițiate mai multe investigații, iar autoritățile vor verifica atât AMA, cât și ANA, pentru a stabili dacă există vreo problemă de legalitate.
Fac abuzuri membrii asociației AMA sau sunt victime?
Este important de menționat că lupta împotriva drogurilor este una extrem de importantă și că orice organizație care se ocupă de acest domeniu ar trebui să fie transparentă și să respecte toate cerințele legale în vigoare.
Pe această cale, așteptăm să ni se prezinte un raport al asociației AMA și să vedem dacă sunt prezenți în lupta cu drogurile așa cum este denumirea, sau doar se folosesc de acest nume ca anumiți membrii să benefcieze de anumite ,,favoruri pe teren”?
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE