Șeful DSVSA Tulcea Tughila care a incinerat mieii din Sibiu este reținut pentru MITĂ

Tughila Mitică șeful DSVSA Tulcea, acel șef suprem care a incinerat mieii din Sibiu în anul 2023 a fost reținut 24 de ore pentru luare de mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 aprilie 2025, a inculpatului TUCHILA MITICĂ, director executiv al Direcției Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentelor – Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Foto Tughila Mitică:

La data de 16 aprilie 2025, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar la aceeași dată, instanța a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea pentru o durată de 30 de zile a inculpatului Tuchila Mitica.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii decembrie 2024, inculpatul Tuchila Mitică, în calitatea menționată, ar fi pretins reprezentantului unei societăți comerciale suma de 50.000 euro, iar în aceeași cursul aceleiași luni, inculpatul ar fi primit de la acesta, prin intermediar, suma de 25.000 euro, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

La data de 15 aprilie 2025, din suma pretinsă inițial, inculpatul Tuchilă Mitică a mai primit 11.000 euro, în legătură cu aspectele menționate anterior, ocazie cu care procurorii au procedat la constarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Tughila Mitică a pus în mișcare forțe impresionante

În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

 Știrea inițială despre DSVSA Tulcea din 2023:

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Material realizat de Jurnalistul Durbaca Dragos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice