La data de 9 martie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Timișoara, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județul Timiș, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate bănuite de trafic de persoane și proxenetism.
Din cercetări a reieşit că 10 membri ai grupării infracţionale, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, ar fi racolat și exploatat stradal mai multe victime, prin amenințare și violențe, în scopul însușirii sumelor de bani rezultate din prestarea de servicii sexuale.
Cei în cauză ar fi avut ca principală preocupare racolarea unor tinere, ce provin din familii dezorganizate sau cu probleme comportamentale din mediul rural, pe care le-ar fi transportat pe teritoriul României, în vederea exploatării sexuale a acestora, prin ameninţare, violenţă, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitate acestora de a se apără sau de a-şi exprima liber voinţa.
12 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, în vederea audierii.
În urma activităților desfășurate, doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Activitățile s-au desfășurat și cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.