Traficanți de droguri prinși cu peste un kilogram de canabis

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, în două cauze penale, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din actele de urmărire penală efectuate, în prima cauză penală, a rezultat faptul că un bărbat ar fi introdus pe teritoriul țării, din Spania, prin intermediul unei firme de transport colete, 8 kilograme de canabis, destinate vânzării către consumatori din județul Constanța.

De asemenea, acesta a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut în autoturismul cu care se deplasa, aproximativ 180 de grame de droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), în scopul comercializării.

Prinși cu 1,4 kilograme de canabis

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,4 kilograme de canabis și 400 de grame de rezină de canabis (droguri de risc), un cântar electronic de precizie și un aparat de vidat, pungi pentru vidat și pliculețe noi, precum și alte mijloace de probă.

În cea de-a doua cauză penală, investigațiile efectuate au relevat că, în perioada 2023 – martie 2024, 9 persoane ar fi deținut, stocat, manipulat și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de substanță psihoactivă (ADB-BUTINACA), pentru sume cuprinse între 100 și 400 de lei.

Au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate diverse cantități de substanțe psihoactive, dar și droguri de risc (canabis și rezină de canabis), obiecte purtătoare de urme de substanță, 66.000 de lei, aproximativ 21.000 de euro, precum și alte mijloace de probă.

La datele de 21 și 22 martie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 10 persoane, pentru 24 de ore.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *