În timp ce Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu răspunde prompt și clar în legătură cu un incident petrecut la Șelimbăr, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu (DGASPC Sibiu) a ales să tacă sau, mai grav, să ridice un scut birocratic în fața unei sesizări ce vizează un caz cu implicații directe asupra siguranței unui copil.
Pe 1 octombrie 2025, Jurnalistul Durbaca Dragoș a solicitat instituției DGASPC Sibiu (,,SRL”) să comunice ce măsuri au fost luate în legătură cu incidentul în care o elevă de 11 ani a fost agresată de un copil de 6 ani în localitatea Șelimbăr.

În loc de un răspuns concret — sau măcar o informare minimală, conform legii — instituția a transmis sec:
„În situația în care solicitați o informație care intră sub incidența legii 554/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, vă rugăm să o formulați în acest sens.”
Adică: „Reformulează, că nu vrem să răspundem acum.”
Cum răspund reprezentanții IPJ Sibiu – Clar, documentat și în slujba interesului public
-
,,În urma verificărilor efectuate la nivelul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, nu a fost identificată nicio formă de sesizare (telefonică sau în scris), care să facă referire la aspectele prezentate de dumneavoastră.
-
La data de 27.09.2025, în jurul orei 19:40, prin apel 112, o femeie domiciliată în satul Nou, a sesizat faptul că fiica sa în vârstă de 11 ani a fost lovită de un alt copil, în timp ce se afla pe stradă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un copil de 6 ani, de sex masculin, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu tânăra de 11 ani, ar fi lovit-o. Părinții minorului de 6 ani au fost sancționați contravențional conform Legii nr. 61/1991 pentru nesupravegherea minorului. Ambele familii au fost consiliate de către polițiști cu privire la conduita copiilor minori și supravegherea acestora.
Familia fetei și-a rezervat dreptul de a formula plângere, în termenul stabilit de lege.”
DGASPC Sibiu — tăcere marca Liliana Agârbiceanu în fața unei sesizări oficiale

Și totuși, instituția care ar trebui să fie în prima linie în protejarea copilului refuză să comunice, deși există o sesizare oficială la nivelul DGASPC Sibiu.
Un detaliu esențial:
Refuzul sau tergiversarea unui răspuns într-un caz care implică minori poate ascunde incompetență, lipsă de acțiune sau încercări de a minimiza situația.
Mai mult, potrivit Legii 544/2001, DGASPC avea obligația legală să ofere un răspuns în termenul legal sau să comunice stadiul intervenției, NU să paseze problema într-un mesaj standard, de două rânduri, în timp ce cazul implică copii, o școală și o comună întreagă.
Când instituțiile se tem de presă, dar nu de lege
Cazul nu este singular și sper să fi observat acest aspect dragii noștri cititori.
În ultimele luni, DGASPC Sibiu a fost zguduită de plecări în lanț ale angajaților, climat tensionat și o comunicare tot mai opacă, în timp ce imaginea publică a instituției pare controlată după bunul plac al conducerii.
Așa-numita „lege Agârbiceanu” pare să fi devenit regula nescrisă: nu comunici, nu explici, nu răspunzi, iar când jurnaliștii cer informații, primesc ironii administrative și uși închise, chiar ridicarea acreditării.
Dreptul la informație nu este opțional madam Agârbiceanu!
Madam Liliana, DGASPC Sibiu nu poate alege dacă să răspundă, ci cum și cât de repede.
Într-un caz care implică siguranța unui copil, tăcerea nu este doar o ofensă la adresa unui jurnalist ci este o complicitate prin inacțiune.
👉 Voi continua să cer explicații.
👉 Voi reveni cu actualizări.
👉 Și NU voi accepta tăcerea ca politică instituțională.
Într-o societate sănătoasă, transparența nu este un favor, ci este o obligație.
Știrea inițială:
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

