Zeci de copii dispăruți din centrele de stat și private din Sibiu – Cine a decis că tăcerea este soluția?

Dragos Durbaca
71
14 01 2026
07:30

De la începutul anului 2024 și până în prezent, 76 de copii au plecat din centre rezidențiale din Sibiu, 51 din centre de stat și 25 din centre private.

Potrivit datelor confirmate prin răspuns oficial al Poliției, un singur caz a fost mediatizat public în tot acest interval.

Restul copiilor au dispărut fără un apel public, fără mediatizare și fără ca opinia publică să fie informată.

Unul dintre cazuri este al unei fete minore aflate în sistemul de protecție, care a plecat din de Pediatrie Sibiu și este dispărută de peste o săptămână. Nici acest caz nu a fost mediatizat!

Dispariții tratate ca rutină

Într-un stat care susține oficial că protejează copiii vulnerabili, aceste cifre ridică o întrebare simplă și incomodă:

Când a devenit normal ca zeci de minori să dispară fără ca nimeni să ceară ajutorul publicului?

Potrivit legislației în vigoare, mediatizarea unui copil dispărut este permisă și justificată atunci când este necesară pentru protejarea vieții și integrității acestuia. Cu toate acestea, în practică, mediatizarea pare să fi devenit excepția absolută, nu regula.

Ce spune Poliția

Într-un răspuns oficial transmis redacției, Poliția confirmă:

numărul de minori plecați din centre rezidențiale
faptul că doar un singur caz a fost mediatizat
că decizia privind mediatizarea aparține Poliției, în urma evaluării de risc.

Documentul nu explică însă de ce, în zeci de cazuri, evaluarea de risc nu a condus la apel public, nici care sunt criteriile concrete după care se decide că un copil dispărut „merită” sau nu să fie căutat cu ajutorul populației.

Copii din sistem, copii invizibili

Majoritatea copiilor dispăruți provin din:

centre de plasament
centre rezidențiale private
spitale sau unități medicale, unde ajung temporar din sistem.

Acești copii au în comun un lucru:

Nu au familie care să facă presiune publică, nu au resurse și nu generează reacții imediate.

Disparițiile lor nu blochează trafic, nu creează scandal politic și nu produc costuri electorale.

În schimb, expun riscuri majore:

Trafic de persoane, exploatare sexuală, abuz, violență, consum de substanțe sau agravarea unor probleme medicale.

Cine decide că nu e nevoie de mediatizare?

Oficial, decizia aparține Poliției.

Neoficial, surse din sistem indică reticența constantă a instituțiilor de protecție față de mediatizare, invocând:

„dreptul la imagine”
„protecția datelor”
„stigmatizarea copilului”

Aceste argumente sunt însă contrazise de lege, care permite explicit limitarea confidențialității atunci când viața sau siguranța copilului sunt în pericol.

Întrebarea care rămâne este:

Cine își asumă răspunderea dacă unul dintre acești copii nu mai este găsit în viață?

De ce un copil dispărut din spital nu e urgență?

Cazul fetei dispărute dint Spitalul de Pediatrie Sibiu ridică semne de întrebare suplimentare:

un mediu controlat – Plecare dintr-un spital public;
un minor aflat sub protecția statului – Culmea nimeni nu știe nimic
posibil risc medical – Minora era sub tratament medical.

În orice logică funcțională, un astfel de caz ar trebui să declanșeze mediatizare maximă. În realitate, acest caz a fost tratat administrativ, fără apel public.

O tăcere care devine politică publică

Când zeci de copii dispar și nimeni nu explică de ce nu sunt căutați public, tăcerea nu mai este o omisiune, ci devine o politică facto.

O politică în care:

– – disparițiile sunt gestionate intern;

– riscurile sunt minimalizate;

– responsabilitatea este diluată între instituții.

Întrebările la care autoritățile datorează răspunsuri

Care sunt criteriile exacte pentru mediatizarea unui copil dispărut?

De ce un copil dispărut din spital nu este considerat automat caz cu risc major?

De ce mediatizarea rămâne o raritate extremă?

Cine răspunde pentru cazurile în care timpul pierdut face diferența dintre viață și moarte?

Din nefericire, instituția care ar trebui să fie mamă și tată lipsește

În concluzie, faptul că un singur copil a fost mediatizat, din zeci de dispariții, nu este o dovadă de prudență, este un semnal de alarmă.

Copiii din sistemul de protecție nu sunt cifre administrative domnilor responsabili, iar lipsa vizibilității nu îi protejează, îi face mai vulnerabili.

Până când instituțiile vor explica public de ce aleg tăcerea, fiecare copil dispărut rămâne nu doar un caz nerezolvat, ci un eșec colectiv.