77 de tone de detergent contrafăcut reținute de inspectorii vamali (AVR)

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut aproximativ 77 tone detergent pudră pentru rufe susceptibil de a fi contrafăcut. Detergentul are o valoare totală de aproximativ 1.200.000 lei și a fost descoperit ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate în trei containere sosite din Turcia, aparținând unei societăți comerciale din Galați.

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în trei containere sosite din Turcia, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Galați.

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 77 tone detergent pudră pentru rufe susceptibil de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru o marcă protejată la nivel internațional. Valoarea totală a detergentului, dacă ar fi fost comercializat pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 1.200.000 lei.

În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut detergentul susceptibil de a fi contrafăcut în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *