Acțiunile polițiștilor bihoreni – 89 de conducători auto sancționați

IPJ Argeș - Acțiunea polițiștilor argeșeni

La data de 22 august a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, principala misiune a acestora fiiind creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și depistarea și îndepărtarea din trafic a persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu viteză excesivă sau neadaptată, care depășesc neregulamentar și, în general, care săvârșesc abateri în trafic de natură să genereze accidente rutiere.

89 de conducători auto sancționați

Ca urmare a prezenței active a polițiștilor în trafic, în ultimele 24 de ore, 89 de conducători auto care au periclitat siguranța pe drumurile publice au fost sancționați contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 46.580 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut patru permise de conducere, dintre care unul pentru pentru conducere sub influența alcoolului și unul pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare

De asemenea, au fost oprite din a circula două autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

56 de conducători auto

56 de conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau cu viteză peste limita legală, nouă în timp ce conduceau fără a purta centura de siguranță, un conducător auto a fost depistat în timp ce conducea sub influența alcoolului, unul în timp ce utiliza telefonul mobil la volan, fără sistemul de tip „mâini libere”, unul în timp ce depășea neregulamentar, iar 21 în timp ce săvârșeau alte diverse abateri de la regimul circulații rutiere, toți fiind sancționați pentru abaterile săvârșite.

Pentru siguranța tuturor participanților la traficul rutier și depistarea celor care, prin abaterile săvârșite, reprezintă un pericol în trafic, polițiștii rutieri și de ordine publică continuă, și la sfârșit de săptămână, acțiunile pe drumurile publice din Bihor.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *