AJPIS Sibiu – Subvenții de la bugetul de stat pentru asociații, fundații și culte în 2025

Ședințe de consiliere psihologică gratuită pentru părinții ai căror copii au decedat

Anunț în atenția asociațiilor, fundațiilor și cultelor solicitante de subvenții de la bugetul de stat în baza legii nr. 34/1998 pentru anul 2025.

Asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, care îndeplinesc următoarele condiții de eligibilitate:

  1. administrează unităţi de asistenţă socială în cel puţin două judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, sau administrează o unitate de asistenţă socială ai căror beneficiari provin din două sau mai multe judeţe, inclusiv municipiul Bucureştişi care se încadrează în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor – cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare ;
  2. sunt persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, acreditate ca furnizori de servicii sociale, potrivit legii;
  3. deţin licenţă de funcţionare pentru serviciile sociale pentru care solicită subvenţie;

prin excepție de la aceste prevederi, pentru serviciile sociale care se încadrează în prevederile art.38 alin.(5) din Legea asistenței sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care nu dețin o licență de funcționare valabilă pentru perioada pentru care solicită subvenție de la bugetul de stat, solicitanții fac dovada deținerii autorizației de funcționare pentru activitatea care are caracter principal, conform prevederilor legale.

  1. solicită subvenţii în completarea resurselor financiare proprii.

IMPORTANT ! Solicitanții care au depus documentația de solicitare a subvenției de la bugetul de stat, pentru anul 2025, în termenul prevăzut la art. 3 alin. (1) din normele metodologice, respectiv până la data de 30 septembrie 2024, vor redepune documentația de solicitare a subvenției cu respectarea noilor prevederi ale normelor metodologice în vigoare la această dată.

Termen de depunere:

30 octombrie 2024 este data limită pentru depunerea documentației de solicitare a subvenției de la bugetul de stat.

Sume acordate:

Cuantumul lunar al subvenţiei care se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată :

-maxim 1.000 de lei/persoană, pentru serviciile sociale cu cazare, cu excepţia adăposturilor de noapte;

-maxim 600 de lei/persoană, pentru serviciile sociale fără cazare, precum şi pentru adăposturile de noapte.

Cuantumul lunar al subvenţiei care se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată din cadrul serviciilor sociale care au caracter secundar sau auxiliar, care se încadrează în prevederile art.38 alin.(5) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare :

-maxim 400 de lei/persoană, pentru serviciile sociale cu cazare

-maxim 200 de lei/persoană, pentru serviciile sociale fără cazare

IMPORTANT ! Cuantumurile mai sus menționate nu se cumulează în cazul serviciilor sociale acordate complementar, potrivit planului individualizat de acordare a serviciilor, întocmit potrivit prevederilor art.46 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Modalitate de depunere:

Documentaţia de solicitare a subvenţiei se depune:

  • fie în format scris, pachet închis depus la agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul asociația/fundația/cultul,
  • fie electronic pe adresa de e-mail [email protected]

Documente necesare:

Formularul electronic al cererii de solicitare a subvenției, în format editabil se poate descărca de pagina de Internet a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, respectiv a agențiilor teritorial.

Dosarul trebuie să cuprindă:

  1. cererea de solicitare a subvenţiei, în original,potrivit modelului prevăzut în anexa nr.1 la HG nr. 1153/2001 (incluzând anexele A și B la cerere, respectiv fișa tehnică privind unitatea de asistență socială și datele privind bugetul unității de asistență socială), completată și asumată prin semnare, inclusiv prin semnătură electronică;
  2. ultimul bilanţ contabil înregistratla direcţia generală a finanţelor publice judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, sau la administraţia financiară municipală, respectiv la administraţiile financiare ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
  3. balanţa contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a documentaţiei;
  4. certificat de atestare fiscală emis de organul fiscal local şi central,în original, din care să rezulte că atât asociația/fundația/cultul cât şi unităţile de asistenţă socială pentru care solicită subvenţii, nu au datorii scadente;

Prin urmare, în cazul în care asociația/fundația/cultul solicită subvenţii pentru unităţi de asistenţă socială/ puncte de lucru cu personalitate juridică cu sediul în alte judeţe decât cel in care îşi are sediul asociația/fundația/cultul, în dosarul de solicitare a subvenţiei va trebui să existe şi certificat de atestare fiscală emis de organele locale din judeţele respective, în original.

În cazul transmiterii electronice a documentației de solicitare a subvenției, originalele documentelor prevăzute la lit. a) și d) vor fi prezentate la momentul evaluării în teren.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *