Alocuțiunea Președintelui României în cadrul ceremoniei de decorare a unor instituții de învățământ

Mesajul Președintelui României cu prilejul Zilei Mondiale a Educației

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 8 octombrie 2024, la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul ceremoniei de decorare a unor instituții de învățământ cu prilejul Zilei Mondiale a Educației.

Vă prezentăm în continuare alocuțiunea Președintelui României:

Doamnă ministru,

Doamnelor și domnilor directori, învățători și profesori,

Dragi elevi,

Stimați invitați,

Bine ați venit la Palatul Cotroceni! Mă bucur să fim împreună aici, la doar câteva zile de la celebrarea Zilei Mondiale a Educației, pentru a onora realizările remarcabile ale școlilor dumneavoastră.

,,Educația a fost una dintre temele fundamentale ale mandatelor mele,, – Președintele României, Klaus Iohannis

Educația a fost una dintre temele fundamentale ale mandatelor mele, pentru că, așa cum am spus mereu, reprezintă temelia pe care se dezvoltă o națiune. De aceea am inițiat programul „România Educată”, a cărui viziune a fost transpusă în legislație, preluându-se în acest fel contribuția tuturor celor care au participat la consultările multiple pe care le-am promovat și la dialogul privind modernizarea învățământului românesc.

La ceremonia de decorare de astăzi avem alături de noi reprezentanți ai unor comunități școlare cu adevărat impresionante. Sunt convins că este foarte util să continuați dialogul dintre dumneavoastră și să vă împărtășiți experiențele și soluțiile găsite pentru a depăși provocările inerente procesului de educație.

Mă bucur să vă văd aici în număr atât de mare, pentru că este o dovadă a creșterii performanțelor în școala românească. Vă asigur că eforturile dumneavoastră sunt remarcate și vă încurajez să colaborați și să discutați bunele practici pe care fiecare unitate de învățământ le promovează. Funcționarea optimă a școlii este un barometru pentru starea societății, iar realizările dumneavoastră dau încredere tuturor cetățenilor într-un viitor mai bun.

,,Întâlnirea de astăzi se dorește a fi un semnal pentru sistemul de educație, dar și pentru întreaga societate,, – Președintele României, Klaus Iohannis

Întâlnirea de astăzi se dorește a fi un semnal pentru sistemul de educație, dar și pentru întreaga societate. Performanța școlară, a elevilor și a profesorilor, nu se mai măsoară, în secolul al XXI-lea, doar prin note. Acum, școala este chemată să răspundă unei misiuni complexe, să pregătească elevii nu doar profesional, ci și să devină cetățeni activi, care au un parcurs de succes pe o piață a muncii extrem de dinamică. Și avem astfel de școli, care cu adevărat educă tinerii pentru a deveni adulți responsabili, echilibrați și îi sprijină să se dezvolte emoțional și intelectual, pentru a-și realiza apoi pe deplin potențialul.

Stimate cadre didactice,

Reprezentați astăzi, aici, diversitatea și bogăția învățământului românesc preuniversitar, colegii naționale multi-medaliate, școli și licee cu rezultate remarcabile în competiții locale și internaționale, dar și unități de învățământ care ies în evidență cu altfel de realizări.

Mă refer la acele școli unde a crescut numărul participanților înscriși la examenele naționale, unde a scăzut, așadar, abandonul școlar sau de unde elevii pornesc în prima lor expediție de cunoaștere dincolo de granițele țării, prin programul Erasmus+.

,,Programul Național de Redresare și Reziliență a permis dezvoltarea unor noi instrumente care au îmbunătățit considerabil calitatea actului educațional,, – Președintele României, Klaus Iohannis

Programul Național de Redresare și Reziliență a permis dezvoltarea unor noi instrumente care au îmbunătățit considerabil calitatea actului educațional, iar faptul că instituțiile din sectorul academic au învățat să fructifice mai bine oportunitățile create prin apartenența la comunitatea europeană este un lucru benefic.

Felicitări tuturor celor care au pregătit proiecte și au reușit să obțină finanțare prin apelurile deschise sub umbrela PNRR, fie pentru a implementa Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, fie pentru a realiza investiții în infrastructura școlii.

Unele dintre aceste investiții s-au concretizat sub forma unor laboratoare dotate cu echipamente digitale, cu materiale moderne de studiu, și vor continua să se materializeze în reabilitarea sau construcția de clădiri pentru unități școlare.

Apreciez parteneriatul autentic pe care l-ați dezvoltat cu autoritățile locale și naționale, pentru a face ca aceste proiecte să devină realitate pentru elevii dumneavoastră. Sunt realizări importante, care reprezintă rezultatul unei munci de echipă, și mă bucur să văd că ați reușit, consolidând astfel și capacitatea sistemului educațional de a depăși toate provocările cu care s-a confruntat recent.

Chiar și în aceste condiții dificile, ați depus eforturi pentru ca procesul educațional să continue – Președintele României, Klaus Iohannis

Pandemia de COVID-19 și efectele sale, realitatea războiului din Ucraina, care se petrece la doar câțiva kilometri distanță de unele dintre școlile dumneavoastră, fenomenele meteorologice extreme sunt factori externi de presiune, care se adaugă celor de zi cu zi, specifici actului de învățământ.

Chiar și în aceste condiții dificile, ați depus eforturi pentru ca procesul educațional să continue, iar elevii să fie cât mai puțin afectați.

Îmi doresc ca distincția primită astăzi să reprezinte în primul rând o recunoaștere a faptului că munca este răsplătită, că merită, întotdeauna, să alegi calea mai lungă, dar satisfăcătoare a dezvoltării temeinice.

Vă mulțumesc pentru contribuția fundamentală pe care o aveți în construirea unui viitor mai bun! Dumneavoastră și elevii dumneavoastră, de acum și din generațiile viitoare, alcătuiți România Educată!

Mulțumesc!

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *