La data de 2 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Porumbacu de Jos, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere sau comercializare de produse accizabile fără a fi supuse marcării sau cu marcaje false.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2020 până în prezent, bărbatul ar fi deținut și comercializat alcool etilic, resprectiv băuturi spirtoase (coniac), în afara antrepozitului fiscal, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor și accizelor datorate bugetului de stat.
Valoarea prejudiciul creat urmează a se stabili.
În vederea administrării probatoriului, la data de 23 august a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, au efectuat o percheziție la domiciliul persoanei bănuite, ocazie cu care au fost ridicate mai multe recipiente conținând alcool etilic și băuturi spirtoase, în total 1.100 de litri, care ar fi fost deținute în afara antrepozitului fiscal.
În baza probelor obținute, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării de măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE