Cetăţeni străini ascunși în patul din cabina unui autocamion depistați la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin au depistat doi cetăţeni străini, care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în patul din cabina unui autocamion.

La data de 06.10.2024, în jurul orei 03.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un automarfar înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc.

Cetăţeni străini prinși în patul din interiorul cabinei

Cu ocazia verificărilor, în patul din interiorul cabinei, au fost descoperite două persoane de sex masculin, în vârstă de 16, respectiv 23 de ani, fără documente asupra lor. Din declarațiile celor doi a rezultat faptul că persoana în vârstă de 16 ani este cetățean sirian, iar persoana în vârstă de 23 de ani este cetățean Afganistan.

În cadrul cercetărilor a rezultat faptul că șoferul i-a ascuns pe cei doi în cabina camionului cu scopul de a-i trece ilegal frontiera.

Având în vedere aspectele constatate, față de șofer a fost aplicata măsura de nepermitere a intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani, iar conform protocolului româno-bulgar, cei doi cetățeni, împreună cu șoferul turc și autocamionul, au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *