Din cercetările efectuate a rezultat că, începând cu luna martie 2024, două dintre persoane ar fi achiziționat în mod repetat diverse cantități de semințe de canabis, iar în intervalul iulie – octombrie 2024, împreună cu cea de-a treia, ar fi înfiinţat și îngrijit o cultură de canabis, în scopul comercializării.
Plantele ar fi fost cultivate în curtea unui imobil, situat în comuna Sagna, deținut de persoana de 41 de ani.
În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate 8 plante de canabis, de aproximativ 34 de kilograme, 100 de grame de canabis, un grinder, precum și alte mijloace de probă.
Celelalte două persoane, cercetate în cauză, au fost oprite în trafic, în municipiul Roman, județul Neamț, în urma unei acțiuni tip ,,RAZIE” și prinse în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut, în scopul vânzării, peste 400 de grame de canabis (provenite din aceeași cultură), ascunse sub roata de rezervă a autoturismului cu care s-ar fi deplasat.
La datele de 5 și 6 octombrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea celor 3 persoane, pentru 24 de ore.
La data de 6 octombrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț a dispus arestul la domiciliu a acestora, pentru 30 de zile.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE