Polițiștii au atras în numeroase rânduri atenția asupra persoanelor care se folosesc de false pretexte pentru a intra în curțile sau locuințele persoanelor, apelând la mila publicului sau susținând că strâng bani pentru cauze sociale. Din așa-zis ,,binefăcători”, acești oameni se pot transforma subit în infractori cărora dumneavoastră le facilitați activitățile ilicite, permițându-le să vadă unde dețineți sume de bani sau alte valori. De asemenea, pe stradă ,,un leu”înnmânat unor astfel de persoane permite accesul vizual supra întregului portmoneu și poate genera o pagubă însemnată.
La data de 31.08.2024, ora 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei, Biroul de Ordine Publică, ce se aflau în desfășurarea activităților de serviciu, au identificat pe str. Republicii din mun. Vatra Dornei, județul Suceava, un autoturism în care se aflau șoferul de 28 ani, domiciliat în com. Bărbulești, jud. Ialomița, pasager fiind un alt bărbat de 27 ani, din com Bărbulești.
Cei doi au declarat verbal faptul că se deplasează pe teritoriul României și cer sume de bani persoanelor în preajma marilor magazine, desfășurând astfel presupuse activități de ajutorare a persoanelor cu dizabilități.
În urma verificărilor, s-a stabilit că persoanele depistate nu fac parte din nicio asociație inregistrată legal pentru strângerea de fonduri în vederea ajutorării unor persoane aflate în dificultate și că banii obținuți în acest mod sunt folosiți pentru uzul personal.
Cei doi bărbați au fost sancționați contarvențional de către polițiști cu amenzi în valoare de 1.000 lei
Cei doi bărbați au fost sancționați contarvențional de către polițiști cu amenzi în valoare de 1.000 lei conform prevederilor Legii nr. 61/1991 Rep. Art. 2, pct. 3 (apelarea la mila publicului de către o persoană aptă de muncă).
Poliţiştii fac încă o dată apel ca toate persoanele să conştientizeze riscurile la care se expun şi solicită cetăţenilor să nu încurajeze cerşetoria oferind sume de bani persoanelor care apelează la mila publicului, gestul umanitar ajungând de multe ori în mâinile unor persoane care nu fac decât să exploateze fiinţe fără ajutor.
Oferirea de bani nu ajută aceste persoane, permanentizând doar un flagel social care în timp poate dezvolta şi componente infracţionale. Cerşetoria înseamnă pe lângă ruinarea viitorului personal şi profesional al tinerilor şi primul pas către delincvenţă şi infracţionalitate. De la mâna întinsă, până la furt sau tâlhărie prin smulgere nu e decât un pas, un pas care se scurtează uneori prin ,,complicitatea” noastră.
De asemenea, reamintim că ,,Folosirea unui minor în scop de cerşetorie”, este o faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 din noul Cod Penal, iar fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE