Misiunile Jandarmeriei Dâmbovița pentru un nou an școlar în siguranță

Misiunile Jandarmeriei Dâmbovița pentru un nou an școlar în siguranță

Siguranța elevilor și a cadrelor didactice în mediul școlar reprezintă una dintre principalele direcții de acțiune ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

Luni, 9 septembrie a.c., jandarmii dâmbovițeni au fost prezenți în mijlocul comunității, alături de elevi si profesori cu ocazia festivităților de deschidere a noului an școlar, astfel încât activitățile organizate în acest context să se desfășoare într-un climat corespunzător de ordine publică.

Pentru creşterea gradului de siguranţă, IJJ Dâmbovița va intensifica măsurile de ordine publică

Pentru creşterea gradului de siguranţă în zona instituţiilor de învăţământ, odată cu debutul anului şcolar 2024-2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița va intensifica măsurile de ordine publică în zona adiacentă unităţilor şcolare, precum şi pe traseele de deplasare ale elevilor. De asemenea, ca și în anii precedenți, Jandarmeria Dâmbovița va participa la menținerea ordinii și liniștii publice în zona unităților școlare din responsabilitate, stabilite de comun acord cu partenerii instituționali și va adopta următoarele măsuri:

  • corelarea activităților de menținere a ordinii publice din proximitatea instituțiilor de învățământ preuniversitar cu programul acestora;
  • adaptarea dispozitivelor de ordine publică prin includerea școlilor în itinerarele de patrulare;
  • constituirea de patrule de ordine publică, special destinate pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona instituțiilor de învățământ;
  • asigurarea de intervenții prompte și specializate, în cazul producerii unor evenimente în incinta sau în zonele adiacente unităților școlare;
  • adoptarea unui nivel ridicat de acțiune și prezență activă în mediile pretabile fenomenului de absenteism școlar.

Pe linia activităților informativ-preventive, în ceea ce privește combaterea absenteismului școlar, prevenirea fenomenului de bullyng, a faptelor antisociale, precum și a consumului de alcool și substanțe interzise și în anul școlar 2024-2025 se vor încheia parteneriate educaţionale cu instituţiile de învăţământ preuniversitar aflate în responsabilitate pentru creşterea gradului de siguranţă şi promovarea unui comportament civilizat în rândul elevilor.

Pentru Jandarmeria Dâmboviţa asigurarea unui climat de ordine și siguranță în școli, precum și în zonele adiacente acestora reprezintă o prioritate. Drept urmare, zilnic vom continua activitățile specifice de patrulare și prevenire a faptelor antisociale în zona unităților școlare și în anul școlar 2024-2025, atât independent, cât și în sistem integrat și vă asigurăm de strânsa colaborare cu reprezentanții instituțiilor școlare pentru realizarea scopului comun: siguranța elevilor și a personalului didactic, astfel încât școala să fie un spațiu sigur, dedicat studiului și performanței.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

SURSA FOTO: IJJ Dâmbovița

FOTO DE LA FATA LOCULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *