Cu ocazia desfășurării competiției „Mediaș Bike Marathon“ 2024, vor fi instituite în municipiul nostru anumite măsuri speciale în ceea ce privește circulația rutieră. Astfel, accesul pe Str. Johannes Honterus va fi restricționat vineri, 6 septembrie 2024, de la ora 16:00 și până la ora 21:30, iar în data desfășurării concursului – sâmbătă, 7 septembrie, restricțiile de trafic se vor aplica pe străzile Johannes Honterus și Petru Rareș, de la ora 6:00 până la ora 19:00.
Deoarece startul și încheierea competiției vor avea loc pe strada Johannes Honterus, riveranii sunt rugați să nu parcheze pe această stradă în perioada 6 – 7 septembrie, ci să folosească în acest scop curtea Liceului Teoretic ,,Roth – Oberth“, cu acces de pe strada Petru Rareș, cu obligativitatea de eliberare a locației până cel mai târziu sâmbătă, 7 septembrie ora 20:00, în vederea organizării serbării de început de an școlar.
De asemenea, în data de 7 septembrie 2024, între orele 9:00 și 17:00, pentru a pentru a facilita desfășurarea concursului, se recomandă folosirea de rute alternative sau circulația cu maximă prudență a tuturor participanților la trafic, pe traseul de start: Johannes Honterus – Nicolae Titulescu – După Zid – Târnavei –Șt. O. Iosif –Cloșca –Avram Iancu –Nicolae Filipescu – Mărășești –Gheorghe Lazăr –Buzdului – Lutăriei – Plopului și pe traseul de sosire cuprinzând str. Plopului – 9 Mai – pasaj CFR – Petru Maior – Aurel Vlaicu – Intrarea Aviației – Piloților – Dig Târnavă – Titu Maiorescu – Nicolae Titulescu – Johannes Honterus.
Invităm toți medieșenii să ia parte la această manifestare, în calitate de spectatori și susținători ai cicliștilor participanți la competiție.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE