În perioada 23-25 august a.c., polițiștii rutieri și cei de ordine publică au acționat pe principalele artere din județul Timiș pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru combaterea consumului de alcool/droguri la volan, scopul fiind de a reduce numărul victimelor provenite din accidentele rutiere. Au fost constatate 28 de infracțiuni rutiere.
Polițiștii au controlat 682 de autovehicule și au legitimat 710 persoane.
Au fost efectuate 510 testări cu aparatul etilotest și 45 cu aparatul drugtest.
În urma celor constatate, au fost aplicate 243 de sancțiuni contravenționale, dintre care 115 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 40 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 19 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 19 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Pentru 38 de conducători auto au fost întocmite dosare penale( 10 pentru conducere fără permis, 7 pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, 7 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, 1 pentru părăsirea locului accidentului, iar în cazul a 3 conducători au reieșit indicii cu privire la posibila prezența a substanțelor psihoactive, cercetările fiind continuate).
În continuare, polițiștii vor fi în stradă pentru protejarea cetățenilor prin scoaterea din trafic a participanților, care reprezintă un potențial pericol pentru siguranța rutieră.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE