Rezultate înregistrate la frontieră – Peste 4.900 de verificări în aplicația eDAC

În data de 04.12.2024, polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 114.900 de persoane, cetățeni români și străini şi aproximativ 45.300 de mijloace de transport care au tranzitat fro­ntiera.

Au intrat în țară 22.594 mijloace de transport

Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar și prin cele aeriene și maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 59.276 persoane. Totodată, au intrat în țară 22.594 mijloace de transport.

În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 04.12.2024, la nivel naţional, intrând în România 10.709.864 cetăţeni ucraineni.

De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de frontieră deschise traficului internaţional, informații care se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Peste 4.900 de verificări în aplicația eDAC

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime din întreaga țară nu mai efectuează formalitățile de control pentru persoanele care călătoresc în spațiul Schengen, însă împreună cu colegii de la poliție, imigrări și jandarmerie, realizează acțiuni polițienești punctuale pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate faptele ilegale.

Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri dispun de terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în ultimele 24 de ore, peste 4.900 de verificări în aplicația eDAC.

În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în  zonele de competenţă – punctele de trecere, dar şi la „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat  78 de fapte ilegale (37 infracţiuni şi 41 contravenţii) prin care a fost încălcată legislaţia română.

În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 28.155 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 62.900 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 29 cetăţeni străini

De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 29 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 6 cetăţeni români din diferite motive legale.

Reamintim faptul că autorităţile bulgare efectuează lucrări de reparații pe partea bulgară la Podul Prieteniei dintre Ruse și Giurgiu, lucrări ce se vor desfășura zilnic, timp de 10-12 ore, circulația desfășurându-se alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat.

Având în vedere că timpii de așteptare prin PTF Giurgiu pot fi ridicați, recomandăm participanților la traficul transfrontalier să utilizeze aplicația Trafic On-line care prezintă o medie a timpului de așteptare în punctele de trecere și utilizarea celorlalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internațional de la granița cu Republica Bulgaria.

La nivelul ITPF Giurgiu, pentru fluidizarea traficului, sunt luate măsuri de suplimentare a arterelor de control și a numărului polițiștilor de frontieră precum și acționarea în baza unui plan de cooperare cu instituțiile publice în domeniul ordinii și siguranței publice din statul vecin pentru menţinerea permanentă a legăturii cu autorităţile de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *