În data de 16.11.2024, polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 206.500 de persoane, cetățeni români și străini şi aproximativ 70.300 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera.
Au intrat în țară 34.844 mijloace de transport.
Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar și prin cele aeriene și maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 100.828 persoane. Totodată, au intrat în țară 34.844 mijloace de transport.
În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 16.11.2024, la nivel naţional, intrând în România 10.589.227 cetăţeni ucraineni.
De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de frontieră deschise traficului internaţional, informații care se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
Peste 6.400 de verificări în aplicația eDAC
Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime din întreaga țară nu mai efectuează formalitățile de control pentru persoanele care călătoresc în spațiul Schengen, însă împreună cu colegii de la poliție, imigrări și jandarmerie, realizează acțiuni polițienești punctuale pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate faptele ilegale.
Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri dispun de terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în ultimele 24 de ore, peste 6.400 de verificări în aplicația eDAC.
Poliţiştii de frontieră au constatat 111 de fapte ilegale
În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere, dar şi la „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 111 de fapte ilegale (47 infracţiuni şi 64 contravenţii) prin care a fost încălcată legislaţia română.
În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 22.210 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 116.900 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini
De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 9 cetăţeni români din diferite motive legale.
Reamintim faptul că autorităţile bulgare efectuează lucrări de reparații pe partea bulgară la Podul Prieteniei dintre Ruse și Giurgiu, lucrări ce se vor desfășura zilnic, timp de 10-12 ore, circulația desfășurându-se alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat.
Având în vedere că timpii de așteptare prin PTF Giurgiu pot fi ridicați, recomandăm participanților la traficul transfrontalier să utilizeze aplicația Trafic On-line care prezintă o medie a timpului de așteptare în punctele de trecere și utilizarea celorlalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internațional de la granița cu Republica Bulgaria.
La nivelul ITPF Giurgiu, pentru fluidizarea traficului, sunt luate măsuri de suplimentare a arterelor de control și a numărului polițiștilor de frontieră precum și acționarea în baza unui plan de cooperare cu instituțiile publice în domeniul ordinii și siguranței publice din statul vecin pentru menţinerea permanentă a legăturii cu autorităţile de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE