Părinții ai căror copii au decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani vor beneficia de 10 şedinţe de consiliere psihologică gratuite, efectuate în termen de 6 luni de la data decesului copilului, indiferent că sunt sau nu asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data decesului.
Guvernul a aprobat în acest sens normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr.186/2024 privind instituirea zilei de 𝟏𝟓 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi, numită și „𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐏𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭̧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐈̂𝐧𝐠𝐞𝐫𝐢”, prin care se stabilește modalitatea în care se decontează şedinţele de consiliere psihologică.
”Ședințele de consiliere psihologică sunt asigurate de către psihologi atestați de Colegiul Psihologilor din România. Orice persoană care trece printr-o asemenea traumă are nevoie de sprijin specializat și cred că este important să știe și să simtă că nu este singură”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Înscrierea părinților se face pe baza recomandării medicului de familie, precum și a raportului de evaluare întocmit de psiholog la prima ședință efectuată. De ședințele de consiliere psihologică beneficiază fiecare dintre părinți, atât individual, cât și împreună.
Decontarea ședințelor se face la solicitarea psihologilor de către agenția teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul fiscal, în 30 de zile lucrătoare.
Efortul bugetar anual este estimat la aproximativ 6 milioane lei, pentru un cost mediu al ședinței de consiliere de 150 lei, un număr mediu de de 1.900 decese infantile, respectiv 3.800 părinți. Sumele provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE