Semiremorcă căutată de autoritățile din Germania descoperită în PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean român care a încercat să tranziteze frontiera cu o semiremorcă, estimată la aproximativ 30.000 de euro, căutată de autorităţile din Germania.

În data de 09.12.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat, cetăţean român, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că sermiremorca figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare,  alertă introdusă de autorităţile din Germania.

Drept urmare, această semiremorcă (în valoare estimată de aproximativ 30.000 de euro) a fost indisponibilizată, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

SURSA FOTO: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *