La data de 13 noiembrie 2024, o escortă a Poliției Române a adus în țară un bărbat, de 33 de ani, din Mehedinți, urmărit internațional din categoria MOST WANTED, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Bărbatul a fost adus din Statele Unite ale Americii, având emis de către Tribunalul Dolj, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 7 ani și o lună.
În fapt, în cursul anului 2018, în timp ce se afla într-un loc public din municipiul Craiova, acesta a lovit un bărbat cu un obiect tăietor-despicător, în zona capului, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40 – 45 de zile de îngrijiri medicale.
Cooperarea a fost realizată prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească, din cadrul I.G.P.R., iar cel în cauză a fost încarcerat, în vederea executării mandatului.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO CU CARACTER INFORMATIV