=Ziua Mondială a Pneumoniei este celebrată anual în data de 12 noiembrie, scopul acestui eveniment fiind de încurajare a factorilor implicați în eforturile de a reduce povara globală a pneumoniei, o boală prevenibilă, dar care poate fi fatală.
Tema pentru Ziua Mondială a Pneumoniei din 2024 este „Să câștigăm lupta împotriva pneumoniei”. Categoriile cele mai vulnerabile în fața pneumoniei sunt copiii mici (cu vârsta sub 5 ani), vârstnicii, precum și persoanele cu sistem imunitar slăbit sau cu boli cronice, acestea fiind cele mai expuse riscului. Vaccinurile, o igienă adecvată, ce implică spălarea frecventă a mâinilor, aerul curat și evitarea zonelor aglomerate, precum și o dietă sănătoasă pot ajuta la prevenirea pneumoniei.
Declarația dr. Danciu Lavinia, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
„Încurajăm populația să se prezinte la medic pentru diagnosticarea precoce a pneumoniei și instituirea la timp a tratamentului. Consider că îndeosebi categoriile cele mai expuse riscului – persoanele în vârstă, copiii mici și bolnavii cronici – trebuie să fie conștientizați în permanență despre pericolul pneumoniei, pentru a recunoaște această boală încă de la primele simptome.
Semnele de alarmă în evoluția unei pneumonii sunt: febra persistentă, peste 3 zile, astenia intensă, expectorația cu striuri de sânge, scăderea tensiunii arteriale sau creșterea ei (când era controlată prin medicație), impun prezentarea de urgență la medic, astfel încât să poată fi prevenită apariția complicațiilor și evoluția nefavorabilă. Așadar, educarea și informarea publicului pot contribui la salvarea vieții semenilor noștri vulnerabili în fața pneumoniei”, susține dr. Danciu Lavinia, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Pneumonia este o boală respiratorie acută care afectează plămânii și care este produsă de agenți infecțioși. Gripa, virusul sincițial respirator și bacteriile pneumococice sunt cauze frecvente ale pneumoniei, care este determinată în general de microorganisme precum bacterii, viruși și fungi. Simptomele cele mai frecvente ale pneumoniei sunt: febră, frisoane, tuse cu producere de spută, dureri toracice, transpirație excesivă, dificultatea în respiraţie (dispnee), starea de oboseală și scăderea poftei de mâncare.
Pneumonia este boala infecțioasă care ucide cei mai mulți copii. Anual, la nivel mondial se înregistrează peste 500.000 de decese la copii cu vârsta sub 5 ani, dintre care aproape 150.000 sunt nou născuți.
Declarația dr. Iulia Simina, medic specialist pneumolog și medic specialist pediatru
„Prevenția acestei afecțiuni se realizează prin mai multe măsuri : izolarea cazurilor diagnosticate și tratamentul adecvat al acestora, pentru limitarea extinderii infecției în populație (fiind o boală contagioasă, ce se transmite prin respirație, tuse, strănut), vaccinarea cu vaccinurile cuprinse în schema națională de vaccinare ( ex. DTP, ROR, antipneumococic etc.), dar și cu vaccinuri opționale (vaccin antigripal, vaccin pentru virusul sincițial respirator în cazul prematurilor etc. ).
Alte metode adjuvante în prevenție sunt reprezentate de măsurile care au ca rezultat creșterea imunității (alăptarea sugarului cel puțin până la 6 luni, alimentația corespunzătoare bogată în fructe și legume, respectarea orarului de somn). Un rol important în prevenție îl are, de asemenea, tratamentul corect al bolilor pulmonare cronice, precum tratamentul astmului”, declară dr. Iulia Simina, medic specialist pneumolog și medic specialist pediatru.
În cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, numărul pacienților internați cu diagnosticul Pneumonie, de la începutului anului și până în prezent a fost de 2480 de persoane, cifră ce reprezintă aproximativ 75% din totalul internărilor în spitalizare continuă. În plus, în aceeași perioadă, în regim spitalizare de zi au fost internate alte 1173 de persoane. De asemenea, în ambulatoriul de specialitate al spitalului au fost consultați 1855 de pacienți suferind de pneumonie.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE