Astăzi, 3 februarie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au pus în executare și efectuează 8 percheziții domiciliare, în județul Brașov, într-un dosar penal în care se fac cercetări privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție.
Perchezițiile sunt efectuate la adresele a 7 persoane fizice, precum și la o instituție cu sediul în județul Brașov și au ca scop completarea materialului probator în cadrul dosarului penal.
De asemenea, la finalizarea activităților, care în acest moment sunt în curs de desfășurare, mai multe persoane urmează a fi conduse la sediul unității de parchet pentru audieri și pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun, în funcție de calitatea procesuală din dosar.
Activitățile desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Brașov și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.
Totodată, facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!
