Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, au efectuat 9 percheziții domiciliare, în județul Bacău, la persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, import sau introducere în țară de droguri de risc, fără drept, trafic de droguri de risc în formă continuată și efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept.
Din materialul probator administrat a reieșit că, pe parcursul lunii iulie 2024, trei dintre persoanele în cauză ar fi inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul introducerii în țară și comercializării de droguri de risc (rezină de canabis), către consumatori, din județul Bacău.
Astfel în baza înțelegerii prealabile, una dintre persoane ar fi procurat din Italia 75 de grame de rezină de canabis, pe care ar fi introdus-o pe teritoriul României, ascunsă într-un troler, transportat prin intermediul unei firme de curierat și preluat la destinație (comuna Hemeiuș) de către o altă persoană cercetată.
Au vandut canabis către consumatorii din județul Bacău
În perioada martie – august 2024, cele trei persoane ar fi deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc (rezină de canabis și canabis), către consumatori, din județul Bacău, cu sume între 240 și 400 de lei.
Din actele de urmărire penală a mai rezultat că alte trei persoane (două fiind membre ale aceleiași familii) ar fi deținut și vândut diferite cantități de canabis, către consumatori din județul Bacău, iar două dintre persoane, ar fi introdus în țară, fără drept (la finele lunii mai 2024) din Cehia, 21 de grame de canabis și peste 5 grame de substanță psihoactivă (canabinoid sintetic Hexahydrocannabinol), destinate comercializării.
Au fost puse în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară și au fost descoperite și ridicate diferite cantități de droguri de risc (canabis și hașiș), 5 cântare, 7 dispozitive de mărunțit de tip grinder, 7 telefoane mobile, 2 carduri de memorie, 6.790 de lei, obiecte de ambalare și porționare, documente, precum și alte mijloace de probă.
La data de 5 septembrie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore a 7 persoane.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE