O intervenție chirurgicală rar întâlnită în practica medicală a fost efectuată luni, 26 august, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, în urmă căreia cadrele medicale au salvat viața unei paciente, în vârstă de 60 de ani, care avea o tumoră genitală de mari dimensiuni – 15 kilograme, de tip bordeline.
Intervenția chirurgicală a fost una complexă, fiind efectuată de către dr. Cristian Țibea, șeful secției de Obstetrică-Ginecologie, cu sprijinul medicului anestezist Mihaela Dimache (medicii anesteziști au un rol extrem de important în efectuarea fiecărei intervenții chirurgicale).
Pacienta, în urma operației unde s-a eliminat o tumoră de 15 kilograme, prezintă o evoluție bună postoperatorie și are un prognostic favorabil, dar rămâne internată în spital, sub supraveghere medicală, pentru a se recupera mai repede și pentru a reduce riscurile postoperatorii. Operația a fost una dificilă și a implicat o serie de provocări având în vedere dimensiunile mari, rar întâlnite, ale acestei formațiuni tumorale.
Recomandăm tuturor pacienților să acorde o atenție mare stării lor de sănătate, să efectueze consultații medicale periodice, preventive, conform indicațiilor medicilor de familie și să se prezinte la medic de la primele simptome ale unor afecțiuni medicale. Prevenția și tratamentul la timp pot salva vieți și pot oferi șansa unei recuperări rapide și complete. Sănătatea este cea mai de preț comoară pe care o avem, iar grija față de aceasta trebuie să fie o prioritate constantă în viața fiecăruia dintre noi.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE