În dimineața de 5 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Lugoj, orașul Făget și mai multe comune din județul Timiș, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv.
Cercetările efectuate au stabilit că, în perioada 2023 – 2024, mai multe persoane ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc (canabis), de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal) și substanțe psihoactive (2MMC) către consumatori, inclusiv minori, în județul Timiș.
Membrii grupării ar fi distribuit drogurile la nivel stradal, inclusiv minorilor.
Activitățile de documentare au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Timiș.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE