În data de 04.09.2024, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, cu ocazia găzduirii la București a primei echipe de comandă FRONTEX, a susținut o declarație.
Vă prezentăm declarația lui Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:
Dragi colegi, doamnelor și domnilor, ca semn de politețe, voi începe în limba engleză, dar pentru a nu uita că suntem totuși în România, voi încheia în limba română.
În primul rând, sunt foarte onorat și mândru să mă aflu aici, alături de voi, cu ocazia lansării acestui proiect-pilot al Frontex și al României. Faptul că lansăm acest proiect-pilot al Frontex, aici, la București, în România, are multiple semnificații. În primul rând, este o dovadă, așa cum s-a menționat deja, a capacității și expertizei Poliției de Frontieră Române. Este, de asemenea, un semn al angajamentului României, prin Ministerul Afacerilor Interne și Poliția de Frontieră Română, de a proteja granițele Europei și de a consolida instituțiile europene.
România, prin Ministerul Afacerilor Interne și, respectiv, Poliția de Frontieră Română, este a doua țară ca forță în cadrul Frontex atât în ceea ce privește trupele care contribuie la activitățile operaționale, cât și în planificarea și coordonarea la sediul central al Frontex. Dacă luăm în considerare cifrele referitoare la trupele Frontex, aproximativ 2.200, și numărul trupelor cu care am contribuit, aproximativ 237 pentru activități operaționale, dar și cei 115 pentru planificare la sediul central al Frontex, suntem a doua țară prezentă în cadrul Frontex.
Nu este vorba doar despre numere, ci și despre muncă, o muncă intensă, depusă de colegii noștri alături de voi. Suntem activi în aproximativ 13 operațiuni Frontex în prezent: Terra 2024, Minerva, Indalo, Poseidon, Centrul de Situații Frontex pentru Supraveghere Aeriană, Focal Points Aero, dar și în Albania, Croația, Muntenegru, Bulgaria, Italia, Macedonia de Nord și multe altele.
,,Așadar, suntem aici nu doar pentru a fi prezenți, ci pentru a munci, pentru a sprijini progresul Frontex,, – Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne
Așadar, suntem aici nu doar pentru a fi prezenți, ci pentru a munci, pentru a sprijini progresul Frontex, iar acest lucru mă aduce la cel de-al doilea sens important al acestui eveniment de astăzi: acest proiect-pilot face parte dintr-o reformă mai amplă, proiectată de Comisia Europeană, de instituțiile europene, iar aceasta începe, aici, în România.
Mâine, Frontex ar trebui să devină o agenție din ce în ce mai puternică a Europei, cu sprijinul țărilor membre, în beneficiul țărilor membre, pentru securitatea noastră, pentru efortul nostru de a ne proteja modul de viață, de a ne proteja cetățenii în fața numeroaselor amenințări pe care le vedem astăzi, începând cu migrația ilegală, dar și tot felul de activități criminale internaționale, tot felul de vulnerabilități care afectează status quo-ul european și proiectele de viitor pentru cetățenii noștri.
,,Sunteți lideri, veți continua să fiți lideri în acest sistem, iar eu și noi, împreună cu colegii noștri, cetățenii noștri, ne așteptăm de la voi să acționați în consecință și să ridicați standardele,, – Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne
Ați fost selectați, sunteți lideri, veți continua să fiți lideri în acest sistem, iar eu și noi, împreună cu colegii noștri, cetățenii noștri, ne așteptăm de la voi să acționați în consecință și să ridicați standardele de leadership la niveluri din ce în ce mai înalte. Nu este doar un loc de muncă ceea ce faceți aici, nu este doar un proiect-pilot, este o misiune de a proteja Europa, de a proteja granițele noastre, este o misiune de a întări această agenție.
Trebuie să fiți mândri și sunt sigur că sunteți mândri de aceasta, sunt sigur că priviți această misiune ca pe una nobilă, nu doar ca pe un simplu serviciu. De aceea, singurul lucru care-mi rămâne de spus este că, în calitate oficială, împreună cu colegii mei, vom continua să vă sprijinim atât aici, cât și în afara țării, și suntem siguri că operațiunile voastre vor avea un succes deplin, în beneficiul cetățenilor noștri.
Și acum, dacă îmi permiteți, mă voi adresa puțin exclusiv colegilor mei români pentru anumite chestiuni aparent locale, dar nu numai. Nu este nimic secret, veți primi traducerea.
,,Sunt extrem de mulțumit de activitatea Poliției de Frontieră,, – Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne
Sunt extrem de mulțumit de activitatea Poliției de Frontieră. În lunile precedente a fost îmbunătățită activitatea de combatere a migrației ilegale, este principalul nostru argument în continuarea proiectului de accedere în Spațiul Schengen.
Lunile care urmează vor fi critice pentru noi pentru că este important să menținem această performanță la nivelul pe care l-ați atins și nu o putem face altfel decât continuând pe aceeași cale de profesionalism, de integritate, de exigență față de propria activitate și față de activitatea colegilor.
Păstrați același ritm, manifestați aceeași intransigență față de orice este în afara nu numai a literei legii, dar și a spiritului ei, păstrați integritatea instituției și rezultatele vor veni așa cum au venit și după aceste luni de muncă asiduă.
,,Nicio activitate umană, nicio instituție nu este perfectă și de multe ori vedem, din păcate, unul care greșește șterge munca tuturor,, – Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne
Nicio activitate umană, nicio instituție nu este perfectă și de multe ori vedem, din păcate, unul care greșește șterge munca tuturor, dar asta nu trebuie decât să ne facă mai concentrați, mai aplicați pe ceea ce facem, mai exigenți și cu noi și cu cei din jurul nostru.
Eu sper ca la finalul acestor trei-patru luni care urmează să ne reîntâlnim să constatăm că ne-am atins obiectivul. Dumneavoastră să țineți cifrele privind migrația ilegală jos acolo unde le-ați dus prin muncă asiduă în colaborare cu celelalte arme aici prezente și mă bucur că sunt prezente pentru că lucrăm integrat, lucrăm ca o echipă.
Iar noi, cu toții în ansamblu ca minister, alături de alte instituții care concură la acest efort privind accederea în Schengen, să constatăm că ne-am atins obiectivul.
Vă mulțumesc pentru sprijinul pe care ni-l acordați, îl așteptăm în continuare în toate întâlnirile pe care le veți avea. Sperăm să menționați faptul că România este o țară sigură din punct de vedere al combaterii migrației ilegale, că frontierele românești sunt sigure, că frontierele Europei sunt sigure în mâinile Poliției de Frontieră Română și că, DA, locul României este în Schengen.
Mulțumesc! Mult succes!
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE