VIDEO/Substanțe dopante de peste 165.000 de lei descoperite de oamenii legii

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au descoperit în urma controlului efectuat asupra unei autoutilitare ce efectua curse în regim de curierat, disimulate în interiorul a trei cutii din carton, 1.400 fiole și 17.520 de pastile dopante cu grad mare de risc, în valoare de peste 165.000 lei.

În data de 09.10.2024, în jurul orei 07.30, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră o autoutilitară, cu număr specific de Bulgaria, care circula în regim de curierat, încărcată cu colete din Bulgaria pentru România, condusă de un cetățean bulgar, în vârstă de 58 de ani.

Cu această ocazie, în urma verificărilor efectuate asupra mijlocului de transport, au fost descoperite 3 cutii din carton ce conțineau cantitatea de 1.400 de fiole și 17.520 de pastile dopante cu grad mare de risc.

Bunurile, aflate pe lista de anabolizante cu grad mare de risc conform Legii 104/2008, estimate la o valoare  de peste 165.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Șoferului i-a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc sau produse ce conțin substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *