În perioada 09 mai – 10 mai a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigații Criminale au depistat și ulterior reţinut doi tineri, de 20, respectiv 21 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și complicitate la furt calificat.
În fapt, în dimineața de 8 mai a.c., în jurul orei 03.00, Poliția Capitalei a fost sesizată prin apel 112, de către o societate de pază, cu privire la faptul că persoane necunoscute, prin escaladare, au pătruns într-un imobil din sectorul 6, de unde au sustras mai multe bunuri.
În urma cercetării locului faptei și a audierii persoanei vătămate a rezultat că prejudiciul creat este de peste 130.000 de euro, fiind format din bani și bijuterii.
Din cercetările efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că principal suspect în cauză este un tânăr de 20 de ani, care în cursul zilei de ieri, 9 mai 2021, a fost depistat la o adresă din sectorul 1 al municipiului București, ocazie cu care au fost găsite și ridicate mai multe bunuri și valori (bani, bijuterii, ceasuri). Extinzându-se cercetările s-a mai stabilit că acesta ar fi fost ajutat în comiterea faptei de un tânăr de 21 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională.
În urma audierilor tânărul de 20 de ani a fost reținut, iar ulterior arestat preventiv.
În continuarea cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în cursul zilei de 10 mai a.c., au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în București, la una dintre adrese fiind depistat tânărul de 21 de ani. De asemenea, au fost identificate și recuperate alte bunuri de interes în cauză.
Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat și complicitate la furt calificat, cu cei doi bărbați în stare de reținere, respectiv arest preventiv.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!