Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 43 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
Ar fi întreținut acte de natură sexuală cu o minoră pentru producerea de materiale pornografice
Din cercetările efectuate a reieșit că, în luna septembrie 2022, aceasta, cu scopul producerii de materiale pornografice, ar fi întreținut acte de natură sexuală cu o victimă, de 16 ani, pe care le-ar fi filmat și stocat în telefonul mobil.
Ulterior, persoana cercetată, aflată în relație de rudenie cu persoana vătămată, ar fi distribuit, prin intermediul unei aplicații informatice de mesagerie, materialul video cu conținut sexual explicit.
La data de 29 octombrie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanei, de 43 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, ambele în formă continuată.
În data de, 30 octombrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: ARHIVĂ
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE