CAMPANIE DE INFORMARE/SENSIBILIZARE PENTRU SIGURANŢA COPIILOR LA ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR
Prevenirea delicvenței juvenile și a victimizării minorilor este o prioritate constantă de acțiune a Ministerului Afacerilor Interne. Siguranța copiilor noștri este un obiectiv la care cu toții suntem chemați să contribuim: familie, școală, comunitate, instituții și autorități locale.
Având în vedere începutul noului an școlar, condițiile aglomerate de trafic rutier specifice acestei perioade, atenția sporită pe care fiecare început de drum o implică, s-a considerat oportună inițierea unei campanii, în sistem integrat, al cărei scop să-l reprezinte informarea copiilor în ceea ce privește conduita preventivă pentru creșterea gradului de siguranță.
Începutul de an școlar necesită o altfel de atenţie, mai ales că implică o perioadă în care ai noștri copii trebuie să se descurce singuri, petrecând o perioadă consistentă de timp fără a fi supravegheați de părinți (drumul de acasă spre școală, recreațiile școlare, diferite evenimente la care pot participa, etc.).
Astfel Instituţia Prefectului Judeţului Mureş, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Mureș, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Mureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean “Colonel Sabin Motora” Mureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al Județului Mureș, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Tîrgu-Mureș, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Tîrgu-Mureș şi Serviciul Județean Anticorupție Mureş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş, demarează Campania „10 pentru Siguranţă!”.
Prima zi de școală
Din aceste considerente, odată cu PRIMA ZI DE ȘCOALĂ, activităţile cu tinerii şi copiii încep să abordeze problema SIGURANŢEI în diferite medii (acasă, pe stradă, la școală, în cluburi, dar și in mediul online, etc.).
Campania „10 pentru Siguranţă!” are ca scop reamintirea unor măsuri pentru siguranţa copiilor/tinerilor. Timp de 10 zile (9-20 septembrie) vom aduce în atenţia mureşenilor 10 sfaturi pentru ca elevii, proaspăt reveniți la școală, să primească nota 10 la lecţia siguranţei.
Direcțiile de acțiune stabilite vor viza, pe de o parte, mediatizarea sfaturilor preventive prin intermediul mass-mediei locale și a rețelei de socializare online siguranța mureșenilor, iar, pe de altă parte, vom fi prezenți zilnic, la nivelul unităților școlare din județ, susținând activități informativ-preventive cu elevii.
În egală măsură, în perioada premergătoare anului școlar (5-8 septembrie), vor fi distribuite orare şcolare cu mesaje preventive, cu sprijinul librăriilor din județ, pentru ca sfaturile noastre să poate fi citite, pe parcursul întregului an școlar, de către elevi și părinți.
De asemenea, începând din 9 septembrie a.c. şi până în data de 20 septembrie a.c. vom merge zilnic în unități școlare de la nivel județean, unde, alături de partenerii noştri, vom sta de vorbă cu copiii, iar în presă şi în mediul online vom posta zilnic recomandări pe subiectul campaniei. Toţi cetăţenii sunt invitaţi să se implice cel puţin prin a împărtăşi încă unei persoane informaţiile primite, prin distribuire în mediul online sau prin completarea cu alte informaţii, articole sau experienţe utile. Cerem doar…10 minute din timpul lor!