15 autospeciale au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș

15 AUTOSPECIALE NOI AU INTRAT  ÎN DOTAREA INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEŢEAN MUREŞ

Parcul auto al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a fost reînnoit cu 15 autoturisme destinate structurilor de ordine publică și rutieră, contribuind astfel la îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor, precum și la creșterea gradului de siguranță pe care polițiștii o au la intervenții.

 

În baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne, 15 autospeciale au intrat în dotarea Inspectoratului de Poliţie Județean Mureş, ce urmează a fi repartizate structurilor de ordine publică și poliţiei rutiere.

Autospecialele nou intrate în dotarea Inspectoratului vor contribui la asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier.

Lotul de 15 autospeciale urmează a fi repartizate atât structurilor de ordine publică din mediul urban, cât și structurilor de ordine publică din mediul rural. Totodată două dintre autoturisme se vor distribui către Serviciul Rutier iar o autospecială va fi alocată Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș.

Toate autoturismele au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigura condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor.

Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu polițienesc de calitate.

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *