2 persoane ofereau servicii de dezinfectare a locuințelor anti COVID-19 cu detergent de rufe

OFEREAU SERVICII DE DEZINFECTARE A LOCUINȚELOR ANTI COVID- 19, CONTRA COST

          Ieri, 25 martie, în jurul orei 17.00, polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa au depistat, pe raza satului Ersig, doi bărbați de 28 și 29 de ani, din Reșița și Bocșa, care se deplasau prin localitate, având asupra lor două recipiente de pulverizat substanță lichidă, ce conțineau un amestec de apă și detergent de rufe. Aceștia propuneau cetățenilor să le dezinfecteze locuințele împotriva răspândirii virusului COVID -19, în schimbul unei sume de bani.

Efectuându-se verificări și cu privire la respectarea Ordonanțelor militare, polițiștii au stabilit că unul dintre bărbați nu avea declarație pe proprie răspundere, iar celălalt avea o declarație pe proprie răspundere completată cu date nereale.

Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă de câte 5.000 de lei pentru încălcarea art. 1 din ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020* privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

De asemenea, polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și fals în declarații și continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *